La Facultatea de limbi şi literaturi străine, Universitatea din Bucureşti, a avut loc, în perioada 22-24 mai, conferinţa internaţională bienală a Asociaţiei Române de Studii Americane (ASAR), organizată împreună cu Comisia Fulbright. Conferinţa, intitulată The Sense of America. Histories into Text (Sensurile Americii: istorii şi texte), a adunat aproape 150 de participanţi din ţară şi din străinătate, profesori de la 16 universităţi româneşti, 30 de specialişti Fulbright şi mulţi colegi din Europa (Spania, Polonia, Albania, Ucraina, Bosnia-Herţegovina) şi din Statele Unite ale Americii. De asemenea, conferinţa a beneficiat de prezenţa unor prestigioşi cercetători în domeniul studiilor americane, precum Werner Sollors şi Michael Kammen. La deschiderea conferinţei, care s-a desfăşurat în Sala Galateca a Bibliotecii Centrale Universitare, au fost prezenţi ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Excelenţa Sa Nicholas Taubman, care a subliniat importanţa unor congrese de o asemenea anvergură pentru dialogul cultural dintre Romånia şi America, Sînziana Dragoş, de la Ministerul Afacerilor Externe, Remus Pricopie, secretar de stat, MECT, Ioan Pånzaru, rectorul Universităţii din Bucureşti, Barbara Nelson, directorul executiv al Comisiei Fulbright, şi Rodica Mihăilă, preşedintele ASAR, care a subliniat faptul că Asociaţia română, cu 156 de membri, este cea mai mare asociaţie de studii americane din fostele ţări comuniste. Unul dintre momentele de excelenţă ale conferinţei a fost reprezentat de prelegerea oferită de Werner Sollors, de la Harvard University, keynote speaker, autor al unor studii despre etnicitate şi rasă în cultura americană, precum Beyond Ethnicity: Consent and Descent in American Literature and Culture (1986), Neither Black Nor White Yet Both: Thematic Explorations of Interracial Literature (1997) şi An Anthology of Interracial Literature (2003), care