Pentru cei care nu s-au aflat în imediata apropiere, vestea despre dispariţia Marianei Macri (născută în 1939) este surprinzătoare. M-am obişnuit ca din cînd în cînd să vorbim la telefon, să comunicăm, avînd de-a lungul anilor cîteva colaborări expoziţionale. Am descoperit în persoana ei un partener subtil, cu mult umor, cu spirit de observaţie şi rafinament, extrem de exigent cu ceea ce făcea, cu felul în care îşi prezenta lucrările. Întotdeauna am admirat seriozitatea cu care trata fiecare prezenţă într-o expoziţie, contextual, condiţiile etc. Împreună cu soţul său, pictorul Mihai Macri, venea personal şi îşi aşeza lucrările pe simeze, avînd grijă pentru orice amănunt, „neîncredere“ pentru felul în care un străin ar putea să le manevreze. Avea o personalitate puternică, discretă, dar ştiind cu claritate să comunice ceea ce dorea. Era o persoană specială, aşa cum este şi opera ei. Preocupările Marianei Macri au fost variate, dar întotdeauna ele au fost rezultatul unor analize profunde în tot ceea ce a făcut: tapiserie, pictură, colaj textil, icoane pe sticlă. Putem vorbi, în contextul operei sale, despre ataşamentul pentru valori culturale fundamentale, ce i-au angajat creaţia într-o zonă în care rigoarea, sinteza, acurateţea expresiei au dat naştere unui tip de imagine-simbol ce transmite cu claritate ceea ce ea avea de spus şi care, de-a lungul anilor, ne-a făcut să recunoaştem un stil. Cercetările ei în domeniul tapiseriei şi al colajului textil propun o sinteză bine asimilată a unei tradiţii culturale ce îşi asumă valorile spiritualităţii creştine. Descoperim sursele acestei creaţii în arta bizantină, în folclor, într-un spaţiu cultural străvechi, din care ea a ştiut a extrage substanţa semnelor, a geometriei, a imaginii concepute de ea, construcţii ce provoacă privitorul să mediteze asupra lucrurilor profunde. Dincolo de perfecţiunea meşteşugului, de ex