Cel de-al doilea câştigător al concursului EVZ, „O Toyota pe zi“, este un bucureştean de 70 de ani.
Spre deosebire de primul nostru câştigător, Codin Marinîşi asumă condiţia de norocos. Un alt cititor fidel pleacă acasă ca proprietar de Toyota Yaris. Este cea de-a doua maşină câştigată la concursul EVZ. Norocosul Codin Marin mărturiseşte că „Evenimentul zilei“ este singurul ziar pe care îl cumpără şi îl citeşte încă din 1992. După 16 ani, răsplata fidelităţii sale vine sub forma unui autoturism modern, marcă a calităţii tehnologiei japoneze.
Despre maşină, câştigătorul spune că e mai frumoasă decât Dacia berlină pe care o are acum şi pe care o va vinde cu această ocazie. De altfel, bucuria s-a extins repede la toţi membrii familiei, iar nepoţelul Ştefan, în vârstă de 7 ani, a compus spontan o poezie la telefon pentru bunicul său. Doamna Georgeta Marin, soţia fericitului nostru câştigător, a mărturisit că, de când a aflat marea veste, a început să cumpere şi ea ziarul.
„Soţul zice că norocul nu vine de două ori, dar nu ai de unde să ştii niciodată“, argumentează doamna Georgeta. Ea adaugă faptul că au avut multă baftă că nu au rătăcit ziarul, pentru că pe câteva din stiva pe care o păstrează de regulă le-au folosit prin casă, în timp ce zugrăveau. Conducător cu vechime, Codin Marin atrage atenţia asupra problemei parcărilor din Militari, unde locuieşte. „În plus, se mai întâmplă să ţi-o lovească şi, de aceea, cel mai bine este să-ţi faci asigurare“, se arată prevăzător Codin Marin