Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atât de aproape de fericire!

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 14 iunie 2008 ·

România a terminat la egalitate cu Italia, 1-1, în Grupa C a EURO 2008. Italienii au avut un gol anulat eronat la o lovitură de cap al lui Toni, în prima repriză, iar România o bară prin Cristi Chivu. Mutu a deschis scorul în partea secundă, cu largul concurs al lui Zambrotta, iar Panucci a egalat un minut mai târziu, după un luft al lui Tamaş. România a ratat un penalty în ultimele minute, prin Mutu. Buffon a fost providenţial, la fel ca şi Lobonţ, care a parat de patru ori mingi pe care scria gol. Am început curajos partida, fără complexe, în faţa unei formaţii care nu avea voie să piardă pentru a mai spera la sferturi. În chiar primul minut al meciului, Mutu a reluat pe lângă la centrarea lui Codrea. A fost însă un simplu foc de paie, căci italienii nu ne-au prea lăsat să respirăm în primul sfert de oră, luând cu asalt careul lui Lobonţ. Ne-am mai trezit în momentul în care Mutu a scăpat spre poarta adversă, dar şutul atacantului român a fost bolcat excelent de Buffon. Bomba lui Tamaş din minutul 17 şi şutul în bară din lovitură liberă al lui Chivu (20) au reprezentat momentele care ne-au arătat că se poate, că tricolorii pot pune probleme oricui, nu ca în meciul cu Franţa când nu am reuşit să tragem pe spaţiul porţii. Mai mult, obligat de accidentarea lui Rădoi, Piţurcă a plusat la potenţialul nostru ofensiv cu introducerea lui Dică. Italienii au început să preseze tot mai mult pe final de repriză, dar Codrea şi Lobonţ, de două ori, au intervenit extraordinar în momentele în care se părea că golul italienilor e iminent. Până la urmă, mingea a scuturat plasa porţii noastre în minutele de prelungire, la lovitura de cap a lui Toni, dar ne-a salvat arbitrul, pe motiv de ofsaid.

Repriza secundă a început cum nu se putea mai bine pentru noi, Mutu reuşind să profite de o pasă aiurea dată de Zambrotta lui Buffon şi să trimită mingea sub transversală. Dar golul lui

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 38 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum o ora
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 24 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°