Suporterii şi-au dat în petic la finalul partidei Austria - Germania. Sursa: EPA Photo
Rivalitatea istorică a fost doar pretextul pentru o serie de incidente produse în zona din apropierea stadionului „Ernst Happel“, unde s-au strâns peste 200.000 de microbişti pentru a viziona jocul. Bilanţul a fost cel mai negru de la acest turneu final. O tânără de 20 de ani a decedat după ce a fost prinsă în mijlocul unei confruntări între suporteri. Alţi 26 de fani au necesitat îngrijiri medicale. La faţa locului au fost detaşaţi 53 de medici şi 780 de asistenţi. Cei 4.000 de poliţişti chemaţi să asigure ordinea la Viena au efectuat 23 de arestări. 21 de austrieci, un neamţ şi un polonez au ajuns după gratii în urma evenimentelor de la Viena.
Amendaţi pentru torţe
Forţele de ordine au încercat să scoată cămaşa negând evidenţele. Walter Hladik, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Viena, a oferit o declaraţie şocantă: „Putem fi satisfăcuţi de aceste cifre. Atmosfera a fost calmă“! Tot după acest meci, un tragic accident rutier s-a soldat cu moartea unui tânăr fan al nemţilor, în vârstă de 28 de ani.
Gestul fanilor echipei naţionale a Croaţiei, care au aprins mai multe torţe la primul meci din grupă, contra Austriei, după golul marcat de Luka Modrici, n-a fost pe placul organizatorilor. Urmarea a fost o amendă de 5.000 de euro pentru federaţia croată. O penalitate similară riscă şi Federaţia Română de Fotbal, deoarece fanii lui Mutu şi compania au aprins torţe la jocul cu Italia.
ULTIMELE ŞTIRI DE LA EURO 2008:
Naţionala Emo
La pământ!
„N-avem cu cine“
Bătaie pe stadion, bătaie în stradă
--------------------------------------------------------------
COMENTARIUL LIVE AL MECIULUI ROMÂNIA-OLANDA 0-2
COMENTARIUL LIVE AL MECIULUI FRANŢA-ITALIA 0-2