Mesele luate o dată pe zi, excesul de băuturi carbogazoase, cafea şi alimente de tip fast-food îmbolnăvesc intestinele. Sursa: Hepta
Medicii susţin că din ce în ce mai mulţi tineri suferă de sindrom de colon iritabil. „Una din trei persoane suferă de această boală“, precizează medicul gastroenterolog Alina Popescu, de la clinica Proctoline din Bucureşti. Tulburările de tranzit intestinal la tineri apar din cauza alimentaţiei bogate în E-uri, fast-foodului, meselor luate o dată pe zi, excesului de cafea, băuturilor carbogazoase şi stresului.
„Se întâmplă în special în cazul persoanelor hipersensibile. Tulburările sistemului nervos dereglează şi mecanismul de funcţionare al intestinelor“, explică medicul Alina Popescu.
Simptome: dureri de burtă, diaree sau constipaţie
Sindromul de colon iritabil se manifestă prin dureri de burtă, constipaţie, balonare, diaree, scaune însoţite de sângerare. „La medic vin în special cei cu un status socio-economic ridicat, deoarece ei sunt mai atenţi la ce se întâmplă cu organismul lor şi percep mai bine aceste tulburări“, a observat profesorul Oliviu Pascu, de la Clinica numărul 3, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj.
Tulburările de tranzit şi cancerul de colon
Tratamentul acestor afecţiuni constă în administrarea de medicamente antispastice, miorelaxante şi medicamente care pot regla motilitatea intestinală.
Cei care au tulburări de tranzit intestinal trebuie să verifice, prin investigaţii specifice, dacă nu suferă de o boală inflamatorie ori de un cancer la colon, mai recomandă specialiştii.
Asta pentru că sindromul de colon iritabil are simptome asemănătoare cu cele ale cancerului de colon, dar şi cu boala celiacă (intoleranţă la glutenul din grâu, secară, ovăz) ori rectocolita (afecţiune a intestinului gros). @N_