Chiar şi aşa, tradusă aici cu o întârziere de cincisprezece ani, o carte cum este Prof pe drum se adaugă inspirat bibliografiei româneşti - în creştere - a lui Andrei Codrescu. Sau, mai precis spus, atitudinii româneşti - constante - a lui Andrei Codrescu. Fiindcă între volumele scrise de acesta direct în limba maternă şi volumul integral nord-american despre care vorbesc tinde să se configureze totuşi, în permanenţă, o distanţă a conştiinţei. Între poemele emoţionale din Instrumentul negru, cele furibunde din Femeia neagră a unui culcuş de hoţi, cele tranzacţionale din Submarinul iertat şi acest op publicat de Editura Curtea Veche există, dacă privim lucrurile cu o atenţie detaşată, mai multe pliuri separatoare.
Cel dintâi e - fără îndoială - unul al faimei. Poate că echivalentul românesc al titlului, foarte inteligent ales, nu lasă să se deducă fără niscaiva eforturi originalul. Care nu e altul decât - cititorii familiarizaţi cu activitatea lui Codrescu o ştiu - binecunoscutul Road Scholar. Adică întâi filmul făcut de-a lungul autostrăzilor americane; apoi cartea, în mare parte extinsă, care i-a urmat.
Cel de-al doilea mi se pare a ţine de substanţa internă a genului literar. Dacă pentru poezia scriitorului născut în Sibiu şi format în New Orleans câteva aproximaţii comparative ne stau oricând la îndemână, nu îmi imaginez cum putem capta, cu repere autohtone, sensurile acestui volum. Reportaj nu e, decât în cel mai permisiv dintre înţelesuri. Scenariu nu e, dintr-un simplu calcul cronologic, fiind ulterior filmului. Roman nu e, pentru că libertatea totală conferită personajelor ar submina eventuala instanţă narativă. Să ne mulţumim momentan cu varianta - curată ideatic - a suplimentului contextual.
În ce fel? Prof pe drum (adică Road Scholar) nu e, în ceea ce-l priveşte pe Andrei Codrescu, o carte singulară sub aspect tipologic. O putem apropia de
