Atena, Beijing, Londra, Moscova, Roma: capitale de imperii sau stralucitoare orase-cetate, busole pentru comertul si politica timpurilor, astazi sunt destinatii de vacanta si teme favorite de fotoreportaje de familie: "Am fost acolo, am vazut asta!"
Pentru ca Internetul si agentiile de turism exceleaza in informatii despre hoteluri, catedrale si muzee, acest articol nu isi propune decat sa va ofere un avant-gout pentru cateva locuri care au certificate de nastere scrise cu mult inainte de popasurile lui Bucur in Baragan.
Atena - Capitala Greciei
In fortareata naturala a marea stanci a Acropolei (Orasul de Sus), Atena era locuita in urma cu sase milenii de pelasgieni si apoi de ionieni. Locuitorii orasului i l-au consacrat zeitei Atena, zeita Intelepciunii in mitologia greaca.
Numele original al orasului era Athenai, la plural Athene, numele zeitei in dialectul local. Obiceiul de a numi un oras-stat cu forma de plural este specifica si altor cetati (Thebai si Mykenai), pentru ca acestea inglobau mai multe asezari invecinate.
Atena a cunoscut prima lui inflorire in epoca miceniana (1600-1100 i.H.). In secolul al V-lea i.C., sub guvernarea lui Pericle, Atena a atins apogeul cultural si militar, perioada fiind cunoscuta ca "varsta de aur a Atenei".
Dupa eliberarea Greciei de sub Imperiul Otoman, in 1834, Atena a fost proclamata capitala statului elen.
Beijingul - Capitala Chinei
Numele Beijing inseamna Capitala Nordului. In timpul Dinastiei Jin, orasul se numea Zhongdu, apoi, sub Dinastia mongola Yuan, s-a numit Dadu in chineza si Khanbaliq in mongola, nume care apare ca si Cambuluc in jurnalul lui Marco Polo.
Se considera ca Beijingul a fost cel mai mare oras din lume intre 1425 si 1650, precum si intre 1710 si 1825. In prezent, este al 17-lea oras ca marime din l