Un pictor - Ioan Iacob - are expoziţie la Galeria Curtea Veche, un fost anticariat din Centrul istoric al Bucureştiului.

Merg cu echipa să filmăm. Mă documentez cât de cât, aflu că e un artist valoros de origine română, stabilit în Germania de mult timp. Mă întreb într-o doară, înainte să-l cunosc, cum l-o fi afectat traficul ăsta neaoş, cu demenţi şi proşti, făcut anume să zdruncine ori nervi, ori creieri, ori caroserii. Ei, mă gândesc, omul o locui la hotel şi circulă prea puţin, iar în scurt timp e înapoi în Germania, numai bine ocoleşte malaxorul în care suntem aruncaţi cu toţii, îşi susţine expoziţia, întâlneşte oamenii care se pricep, discută la obiect, cu har şi sevă, apoi pleacă liniştit spre orizonturile pe care şi le-a ales.

Îmi împrăştii gândurile care se îndepărtează vag de treaba mea şi pregătesc altele, presărate cu întrebări care ar putea extrage răspunsuri interesante pentru telespectatori. Iniţializată complet, pătrund cu încredere în micul lăcaş de frumos, nu înainte de a mă împiedica de treapta a doua a galeriei, categoric punctul meu slab dintotdeauna. Înăuntru, gazda obişnuită, domnul Nicolescu, mă întâmpină cu două-trei glume de dezmorţire. Soseşte artistul. Omul are un calm aparent, însă o suferinţă vizibilă pe faţă. Doamne, îmi zic, provoc reacţii adverse, oare n-ar fi indicată o retragere înainte de a se agrava lucrurile pe-aici? Odată ce înaintează, observ că suferinţa era extinsă la mână şi la picior. Camuflată bine, dar vizibilă cu ochiul meu ultrasensibil. Pe de-o parte, răsuflu uşurată că aveam să mai zăbovesc în zona cu tablouri. Pe de alta, de unde durerea, e ceva serios, pot să ajut?

Gândit şi întrebat. Omul zâmbeşte şi răspunde că a sosit de câteva zile în Bucureşti, a mers cu bicicleta în tot timpul ăsta, până într-o zi când a traversat pe trecerea de pietoni şi a fost lovit de o maşină care desc