Stelistul Nicolae Dică a semnat ieri un contract pe patru sezoane cu formaţia italiană Catania, acolo unde îl va avea antrenor pe Walter Zenga. Sursa: EVZ
Pietro Lo Monaco, administratorul delegat al Cataniei, a sosit în jurul orei 14.00, iar peste nici patru ore actele fuseseră deja semnate.
Gigi Becali n-a stat până la finalul negocierilor, motivând că era obosit după o noapte nedormită din cauza unor dureri stomacale: „L-am vândut pe două milioane de euro. Pentru ce să fiu fericit că iau două milioane? Eu n-aş fi vrut să-l dau la preţul ăsta, dar s-a rugat de mine. Nu cred că îi va lipsi Dică Stelei. Dacă lipsea, nu-l dădeam. Va avea un salariu de 350.000 pe an, maşină, casă, normal că e mulţumit“.
Nicolae Dică a ieşit radiind de fericire: „Sunt bucuros. Am ajuns într-un campionat puternic, exact ce mi-am dorit. Este o provocare pentru mine. Suporterii Stelei m-au făcut să plec. N-am înţeles de ce m-au huiduit. Sper să nu vină vremea să mă regrete“.
Gigi a recunoscut că n-are oferte pentru Rădoi şi Goian, deşi, în urmă cu trei zile, susţinuse că va vinde un jucător pentru aproximativ 15 milioane de euro.