Ponderea vânzărilor de bere în ambalaj de plastic (PET) a ajuns în prima parte a acestui an la circa 50% din piaţa internă a berii, în detrimentul sticlei şi al halbei, potrivit datelor reprezentanţilor Asociaţiei Berarii României, formată din companiile Heineken România, Ursus Breweries, InBev România şi URBB-Tuborg.
Altfel spus, una din două beri vândute la noi este ambalată în PET. Anul trecut, ambalajul din plastic reprezenta 45% din totalul consumului.
„Datele acestea sunt uimitoare. O bere adevărată trebuie să aibă un ambalaj corespunzător, iar sticla este perfectă“, a apreciat belgianul Ben Vinken, singurul somelier de bere din lume, care a ţinut o sesiune de degustare ieri, în Bucureşti. Vânzările de bere la sticlă au scăzut la 40,5% din piaţă.
„În Belgia, dar şi în alte ţări din Europa, putem vorbi deja despre o cultură a berii, de exemplu se fac studii despre abordarea berii din punct de vedere gastronomic. În ultimii ani au apărut sticle elegante de 0,75 litri, similare celor în care este îmbuteliat vinul, astfel că berea merge foarte bine chiar şi la o cină romantică“, a mai spus Vinken.
Românii preferă berile populare
Creşterea vânzărilor de bere va fi de doar 5% în acest an, ritm inferior celui de 16% consemnat în 2006 sau de 9% anul trecut, potrivit preşedintelui Asociaţiei Berarii României, Shachar Shaine. Un român bea în medie 90 de litri de bere anual. „Mai mult nu putem consuma. Următoarea etapă va fi de diversificare a gusturilor, a sortimentelor“, a spus Shaine.
Românii sunt fideli berilor din categoria „lager“, beri uşoare, de un galben deschis, fermentate la temperaturi scăzute. „Categoria berilor speciale nu înseamnă decât 2% din consumul de bere din România, dar sunt convins că acest segment va avansa“, a mai spus Shaine.