Sunt indicate culorile deschise, materialele naturale şi hainele largi. Sursa: Hepta
Chiar dacă vara te duce cu gândul la ţinute cât mai sumare, atunci când în termometre se înregistrează peste 35 de grade Celsius este mai bine să-ţi acoperi corpul, decât să îl laşi expus razelor solare.
Lâna, bună şi vara
Specialiştii în materie de modă ne recomandă, în primul rând, materialele naturale. „Materialele artificiale lucesc atunci când sunt expuse la soare, iar pe lângă faptul că te fac să transpiri abundent, conferă un aspect ieftin“, este de părere stilistul Adina Buzatu.
Pe lângă materiale naturale precum inul, bumbacul, borangicul sau mătasea, lâna poate fi purtată fără griji vara.
„Lâna este termoizolantă, aşa că nu ţine de cald, cum se crede. Dimpotrivă, acest material te ajută să nu transpiri. Bluzele sau costumele din lână tropicalizată, tratată, subţire, sunt ideale vara. Inul calitativ este cel triplu tratat, care, chiar dacă pare mai gros pentru că este un pic bătătorit, nu se şifonează în mod excesiv. Pantalonii din in triplu tratat nu devin diformi“, explică Adina Buzatu.
Pălăria sau umbrela de soare
Atunci când trebuie să mergi mult pe jos sau să stai în soare fără voia ta, este de preferat să-ţi acoperi corpul. Epiderma nu va avea de suferit dacă apelezi la eşarfe lăsate pe umeri sau la rochii largi şi lungi. Chiar dacă ai impresia că te bronzezi, vei prinde culoare doar pe umeri şi pomeţi, iar oboseala va fi mult mai accentuată dacă trebuie să mai şi lucrezi după ce ai stat în soare.
„Să nu uităm de accesoriile pentru cap. Pălăriile din pai, din dantelă, croşetate, cu boruri mari sau scurte sunt superbe vara. Dacă nu ştii să-ţi legi un batic şic pe cap, ar fi bine să înveţi, dacă vrei să fii în pas cu moda. Cine are curaj, în general doamnele mai mature