Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comoara blestemată din mina de aur Hondol-Certej

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 iulie 2008 ·

Ciprian Poenar, de 20 de ani, şi prietenul său Ovidiu Doban, de 26 de ani, vor fi înmormântaţi astăzi, după obiceiul străvechi dedicat tinerilor neînsuraţi. Sursa: Remus Suciu

Sătenii din Hondol, din Certeju de Sus, comuna în care doi tineri au fost omorâţi de o mină de aur închisă, erau şi ieri încă în stare de şoc. Ciprian Poenar (20 de ani) şi prietenul său Ovidiu Doban (26 de ani) vor fi înmormântaţi astăzi.

Funerariile lui Ciprian vor începe la ora 12.00, iar cele ale lui Ovidiu, două ceasuri mai târziu. Familiile îndoliate au hotărât astfel pentru ca prietenii comuni ai celor doi să-şi poată lua ultimul rămas-bun de la amândoi.

Situaţie cu două tăişuri

Localnicii vorbesc despre furturile de fier din galerii ca despre ceva la ordinea zilei. Tuturor însă li se pare prea mare sacrificiul cerut de mină.

Încă de pe vremea în care exploatarea minieră de aur Coranda - Hondol - Certej mai funcţiona, localnicii îşi mai completau veniturile cu banii obţinuţi din fierul vechi. După încetarea extracţiilor, gurile de mină au fost închise mai mult de formă. Specialiştii spun că acestea ar trebui dinamitate, astfel încât pe o distanţă de cel puţin 30 de metri să se prăbuşească tavanele şi să se astupe intrările în galerii.

„Noi am puşcat gurile de mină, dar oamenii au săpat găuri şi au reuşit să intre“, spune Pompiliu Crai, directorul Minvest Deva. Localnicii din Certej spun că lucrurile stau cu totul altfel şi, în mare parte, au dreptate. Un puţ cu diametrul de şase metri şi adânc de 300 de metri este descoperit, pe munte, la 3 kilometri de sat.

„Dacă le-ar fi închis cum trebuia, am fi zis noi că-s ai dracului ăştia de la administraţia minei, că nu ne lasă şi pe noi să mai facem un ban. Acuma, după ce Ovidiu şi Ciprian au murit, mai toată lumea-i condamnă tot pe ei că de ce nu le-au înc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 53 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Primul weekend în care se schiază pe pârtiile din Sinaia - Pe domeniul schiabil de la 2000 de metri altitudine din Bucegi sunt deschise patru pârtii

News.ro acum o ora
Sfârşitul acestei săptămâni este primul din acest sezon în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Sâmbătă, sunt deschise patru pârtii, iar zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au urcat pentru a profita de zăpadă. Autorităţile din Sinaia au desc

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 48 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Cod galben de vânt în 18 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, sunt vizate total sau parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti. Local şi te

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°