Noua metodă de facturare a gazelor naturale, introdusă ieri, nu-i lasă consumatorului final niciun mijloc de verificare a valorii trecute pe factură.
Consumatorilor nu li se vor schimba contoarele de gaze şi, în timp ce acestea le vor arăta consumul în metri cubi, ei vor avea pe factură consumul exprimat în kwh.
„Nu există nicăieri în lume contoare în kwh pentru consumatorii casnici. Aceştia îşi pot verifica singuri veridicitatea facturii prin înmulţirea puterii calorifice (care măsoară calitatea gazului - n.r.) care apare pe factură cu volumul de gaz consumat, redat de contor“, a spus Laurenţiu Muşat, director în cadrul Distrigaz Sud.
Se merge pe încredere
Argumentul pentru introducerea acestei schimbări este că, la o putere calorifică mai mare, factura va avea o valoare mai mică din cauză că se va consuma mai puţin gaz.
Astfel, consumatorii vor trebui să aibă încredere în puterea calorifică trecută pe nota de plată, deşi, până la clientul final, calitatea gazului pe conductă poate să scadă prin amestec cu aer. La întrebarea ce pot face consumatorii dacă vor consuma la fel de mult gaz ca înainte, dar factura va creşte în loc să scadă, reprezentanţii Distrigaz au spus că „un client poate să conteste tot ce doreşte“.
În România au fost stabilite 314 puncte de măsurare a puterii calorifice, şase fiind în Bucureşti.
Puterea calorifică a gazelor livrate în Bucureşti este de 10,5- 10,6 kWh pe metru cub, iar la nivelul ţării, poate varia între 9,78 şi 11,5 kWh pe metru cub.
Alte scumpiri
Francezii de la Distrigaz Sud au anunţat ieri că vor cere Autorităţii de Reglementare în Energie o altă majorare a preţului gazelor pentru consumatori cu 20% de la 1 octombrie. Astfel, potrivit calculelor Distrigaz Sud, anul 2008 ar trebui să aducă scumpiri cu peste 40% la g