Ospătarii care au lucrat pe vapoare în străinătate se întorc în ţară, recrutaţi de hoteluri de top. Au păstrat însă filosofia meseriei: bacşişul e de bază. Sursa: Codrin Prisecaru
Tot mai mulţi români care au lucrat ca ospătari pe vapoare de croazieră decid să rămână în ţară, unde sunt recrutaţi de managerii hotelurilor de top. Peste 70% dintre angajaţii celor patru restaurante din hotelul de cinci stele Radisson Sas, de exemplu, care s-a deschis luna trecută la Bucureşti, au experienţă pe astfel de vase. Aceştia sunt obişnuinţi să muncească în condiţii de stres, ştiu cum să se poarte cu clienţii şi vorbesc foarte bine cel puţin o limbă străină.
Munca pe vas nu mai rentează
Adrian Dumitriu, 36 de ani, şi Gabriel Vasile, 27 de ani, fac parte din această categorie. După ce au călătorit ani întregi prin numeroase colţuri ale lumii, cei doi au hotărât să rămână acasă din motive personale, dar şi financiare. Asta după ce au reuşit, de-a lungul vremii, să se specializeze şi să urce în ierahie de la picolo la supervizor.
„Nu mai e rentabil să mergi pe vas. Ca ospătar, câştigi cam 2.800 de dolari pe lună. Cu acest salariu puteai, acum câţiva ani, să-ţi cumperi o garsonieră în câteva luni. Acum, cu circa 1.200 de euro nu mai faci mare lucru“, explică Adrian Dumitriu, manager al unuia dintre restaurantele Radisson Sas, Caffe Citta.
Gabriel Vasile, care va lucra în echipa lui Dumitriu, spune că pentru un astfel de venit nu mai rentează sacrificiul unui trai departe de familie şi de prieteni.
Cei care totuşi aleg străinătatea se îndreaptă acum către alte meleaguri: Anglia, Spania sau Italia. Cine a răbdat regimul dur a avut şi de câştigat: cel puţin 90% dintre cei care au lucrat pe un vas au cel puţin o casă şi o maşină, continuând să lucreze nu doar pentru bani, ci şi de dragul meseriei. Au pierdut,