Adrian Georgescu: "În ciuda panicii stârnite printre academicieni, curăţenia şi forţa unei limbi nu provin din rezistenţa pe care aceasta o opune „invadatorilor“ străini."

Importul de cuvinte poate fi o transfuzie, îmbogăţind limba, pentru că ajută la înţelegerea sensului exact. Degeaba vei împăia un număr fix de cuvinte, astfel încât să pară vii pentru eternitate, dacă apoi încui vitrinele muzeului şi arunci cheia. Germanii au botezat trusa de scule, cei mai mulţi termeni folosiţi în sport şi în afaceri vin din engleză, cuvintele italieneşti cântă, deci locul lor este pe portativ, iar cele franţuzeşti se odihnesc în farfuriile din toată lumea, ca delicatese.

Când un popor excelează într-un domeniu, cuvintele sale se impun de la sine, pentru că ele înfig steguleţele în harta ţinutului virgin. Astfel, Schiller atrăgea, la vremea lui, atenţia puriştilor limbii germane: „Ce originală idee aţi mai avut: să curăţaţi limba de cuvintele străine; totuşi, prieteni, cum veţi traduce în germană cuvântul «pedant»?“. Adevăratul pericol nu vine din afară, ci din interior. Decât să încercăm să traducem „marketing“, mai bine am vedea cum se degradează cuvintele româneşti, pentru că prea puţini mai par interesaţi de respectarea reţetei. Suntem mai rapizi, dar şi mai nepăsători, mai eficienţi în a transmite, dar incapabili să redăm profunzimea celor simţite, pentru că nu există simplificare fără sărăcire. Aşa cum i-o arată numele, „messengerul“, noul instrument de comunicare în masă, trimite mesaje telegrafice, iar când apare o nuanţă, o stare care trebuie zugrăvită, îţi alegi un icon din galeria măştilor.

Deşi tristeţea e de mai multe feluri - o mâhnire adâncă pricinuită de moartea cuiva, o tuşă de nostalgie, o uşoară apăsare adusă de nu-se-ştiece, enervarea că ţi-ai pierdut cheile sau inconfortul creat de faptul că afară plouă -, ea a ajuns ca r