Încerc, de câtă va vreme, să văd cum arată noul val de moderatori ai emisiunilor TV, care sunt ultimele vedete ale genului şi cine se apropie cel mai mult de ideal.
Vast program, vorba lui De Gaulle când a vă- zut pe un zid parizian deviza „Moarte proş- tilor!“. Îmi mobilizez răbdarea, îmi promit să fiu indulgent şi să nu mă pripesc. Degeaba. Recolta e săracă, semnele pentru viitor nu încântă, peisajul seamănă cu un pastel de nuanţă gri-moloz. Nu mă încumet să construiesc tipologii, dar îmi permit să spun, ca un devorator de programe TV ce mă aflu, că specia moderatorilor lâncezeşte. Şi e păcat. Fără să aibă vreo vină, debutanţii de-acum un deceniu sau un cincinal s-au clasicizat. În general, prestaţia lor e aceeaşi, numai că publicul începe să-şi dorească altceva. În orice televiziune, obişnuinţa şubrezeşte sau sufocă. Aşa se explică puzderia de formate noi pentru emisiunile de divertisment sau pentru alte tipuri de programe.
Însă moderatorii nu se supun aceleiaşi logici de parcurs. Ei trebuie să impresioneze - dacă se poate, încă de la debut - şi să facă apoi aşa-numitele eforturi de fidelizare. Existenţa atât de multor posturi TV e o armă cu două tăişuri, dacă nu cumva, vorba englezului, un fel de „blessing in disguise“. Pe de o parte, ai multe posibilităţi de afirmare pe scena media, pe de alta, într-un peisaj bogat până la luxurianţă rişti să treci neobservat, deşi nu meriţi. Recunosc că am în continuare răbdare, admiraţie şi afecţiune camaraderească pentru câţiva tineri veterani, dacă admiteţi formula, despre care am scris nu o dată la această rubrică. Dar vreau cu tot dinadinsul să-i văd ameninţaţi de vârfurile generaţiei următoare de moderatori. Aici e-aici. Poate că am fost neatent, poate că am omis fără intenţie oameni meritorii, dar cu ore de expunere neconvenabile. Oricum însă, dintre noutăţile ultimului an în materie de moderatori
