Vă e ştiută, desigur, expresia folosită în Formula 1 pentru automobiliştii ieşiţi din cursă.

În weekendul trecut, expresia mi-a venit de mai multe ori în minte. Nu neapărat fiindcă România ar fi out în automobilism, unde n-a excelat niciodată. Cu infrastructura noastră rutieră, de altfel, posibilitatea de a avea un circuit propriu e minimă. Iar lipsa circuitului reprezintă un handicap moral important. Aţi văzut de ce primire a avut parte Hamilton la Silverstone, acasă la el, după o cursă care l-a adus în fruntea clasamentului piloţilor de Formula 1? Expresia cu pricina s-a tot plimbat prin capul meu, în weekendul trecut, legată de alte sporturi în care România conta cu decenii în urmă şi în care acum e out.

În tenis, de exemplu. Nu mi-e de ajuns să-i văd în tribună pe Ţiriac sau pe Năstase ca să mă consolez că, exceptându-le pe junioarele noastre, finaliste la Roland Garros, nu mai avem de multă vreme niciun campion. Lumea a avut timp să ne uite. Când au fost amintiţi precursorii lui Nadal care au încheiat Roland Garros fără să piardă niciun set, de Năstase cel de acum 35 de ani nu şi-a amintit nimeni în presa franceză. Altminteri foarte scrupuloasă cu tabelele retrospective. Nici ca finalist la Wimbledon nu-l mai vede nimeni.

Campionatele Europene de scrimă de la Kiev, altă tristeţe! Unde sunt Olga Szabo şi floretistele noastre? Dar sabrerii? Rar de tot, câte un nume românesc, out prin şaisprezecimi, mai poate fi citit pe pagina de internet a agenţiilor de presă.

Despre şah, am tot scris. Ce e drept, Nisipeanu şi Istrătescu au făcut recent figură frumoasă într-un turneu secundar. Am remarcat cu plăcere numele lui Florin Gheorghiu în revista Europe Echecs, unde palmaresul fostului meu student era amintit pentru o generaţie care abia dacă mai ştie de Botvinnik sau de Fischer. Cu care Florin Gheorghiu a avut 1-1. Ce şa