Avem onoarea astăzi să-l omagiem, împreună cu colegii noştri de la Facultatea de Litere, pe Norman Manea, profesor la Colegiul Bard, scriitor şi eseist. Prezenţa sa în România, reîntoarcerea lui Norman Manea după mai mult de zece ani de la ultima lui vizită, în 1997, este un prilej de bucurie pentru comunitatea academică şi nu numai. Un alt scriitor est-european, Krzystzof Czyewski, notat în biografia americană a lui Norman Manea, scrisă de Thompson Gale, recunoaşte semnificaţia pe care opera lui Manea a avut-o asupra est-europenilor prin vocea sa pură, prin lipsa de compromisuri într-o perioadă în care principiile pe care le susţinea păreau ignorate sau uitate. În acelaşi timp, aşa cum nota Octavio Paz, indiferent de admiraţia pe care o avem pentru atitudinea civică a lui Norman Manea, el rămîne un artist, un scriitor. Unul dintre cei mai profunzi cunoscători ai literaturii, Claudio Magris, scria că „Norman Manea a străbătut diferite stadii de exil, simetriile sale sarcastice, el a privit în ochiul de meduză al celor mai mari orori. Manea este unul dintre marii scriitori capabili să crească în deşert. În scrierile sale spendide, el exprimă dezrădăcinarea şi exilul epocii noastre. Literele gravate pe pielea şi pagina acestui mare scriitor devin un fel de hieroglife ale Leviathanului, o imensă cicatrice“. În mod evident, Norman Manea este un scriitor à contre-courant, el a preferat contestaţia etică retragerii într-o estetică deseori barocă, caracteristică majorităţii scriitorilor est-europeni în comunism. Aşa cum povesteşte într-unul dintre eseurile sale din Despre clovni: dictatorul şi artistul, la o reuniune literară de la Suceava, unde se discuta în discursuri cu nuanţe antisemite, despre eterna problemă a Nobelului românesc asista o audienţă alienată şi traumatizată, compusă în mare parte din copii, ceea ce îl preocupa fundamental pe Norman Manea, spre deo