Locuitorii din zona de sud a Capitalei vor avea, până la finele acestui an, un nou centru comercial.
Grand Arena se va înălţa la intersecţia dintre strada Turnu Măgurele, Bulevardul Metalurgiei şi Drumul Gilăului. Mallul va avea aproximativ 180 de magazine şi două ancore mari: un Carrefour şi cel mai mare Flanco din România. Clienţii vor beneficia de 2.000 de locuri de parcare şi de 20 de restaurante, cafenele, patiserii şi fast-fooduri.
8-10 milioane de vizitatori pe an
Alături de acestea, centrul comercial va găzdui magazine de fashion, cadouri, bijuterii şi accesorii de la firme naţionale şi internationale - Otter, Motivi, TinaR, Ina Center, Sephora, Jolidon, Triumph, Erros, Cavaliere, Kendra, Splend’or, Veronesse, Lee Cooper, Blue Bird, Glou, Bamboo şi Meli Melo. O noutate o va constitui sosirea pe piaţa românească a unei firme greceşti pentru îmbrăcăminte bărbătească.
„Zona primară de atracţie cuprinde o populaţie de peste 400.000 de locuitori pe o rază de 15 minute“, a declarat directorul general executiv al companiei Euroinvest Intermed, Lucien Harfi. Potrivit acestuia, firma urmează să investească în întregul proiect 187 de milioane de euro, pe care speră să-i recupereze în 15 ani. Prospector Consulting, consultant pentru proiectul Grand Arena, estimează că traficul anual va fi de aproximativ 8-10 milioane de clienţi.
În prezent, în zona de sud a Capitalei se află un singur mall - City Mall, un complex comercial de aproximativ 38.000 de metri pătraţi, care a fost lansat şi înnoit în repetate rânduri pentru a atrage cât mai mulţi clienţi.
180 de magazine va avea Grand Arena
PROIECTE
Sudul celor patru malluri
Dacă toate proiectele prezentate vor fi realizate, în sudul Capitalei vor fi, în următorii ani, nu mai puţin de patru complexuri comerciale