Sfârşitul de săptămână vă întâmpină cu activităţi diverse, numai bune de descărcat nervii, frustrările, neplăcerile, de după cinci zile caniculare, petrecute, în mare parte, la birou.
Astăzi, îi puteţi lua de-o mână pe copii sau pe nepoţi şi să vă îndreptaţi cu toţii spre Muzeul Naţional de Geologie. Acolo, de la ora 10.00 şi de la ora 12.00, vă aşteaptă întâlnirea cu „Apogeul imperiului“, din cadrul programului „Înainte şi după dinozauri“. Poveştile pe care le vor asculta micuţii, cu vârste între 5 şi 7 ani - după cum propun organizatorii -, vor fi despre Cretacic, perioada geologică în care dinozaurii ating apogeul. Este perioada în care a trăit şi temutul T-rex (Tyranosaurus rex). La sfârşitul acestei ere, Pământul este lovit din nou de asteroizi, care duc la cea de-a doua mare extincţie a animalelor şi plantelor, grupul dinozaurilor dispă rând definitiv. Biletul de intrare costă 3 lei, iar înscrierile se fac la tel. 021/212.89.52.
Ceai rece şi petrecere „oldies“
După ce copiii s-au distrat şi s-au informat, e timpul pentru un ceai rece şi porţia de cultură, la Muzeul Ţăranului Român (MTR), unde, la ora 12.00, se inaugurează librăria-ceainărie Cărtureşti- MTR. Pe 200 de metri pătraţi, amenajaţi cu scândură brută, nuiele împletite şi foi de metal - responsabilitatea atelierului lui Şerban Sturdza, prin arhitectul Toni Baghiu, veţi găsi, pe lângă ceaiul deja recunoscut, 7.000 de titluri de carte atent selecţionată. Programul de la Cărtureşti-MTR este: luni, de la 12.00 la 20.00, de marţi până vineri de la 10.00 la 21.00, sâmbătă de la 11.00 la 21.00 şi duminică de la 12.00 la 21.00.
Dacă după vizita la „dinozauri“ vi s-a făcut foame şi poftă de bunătăţi „ca la ţară“, puteţi alege Piaţa Amzei, unde familia Lăzureanu din Făgăraş prezintă secretele preparării produselor tradiţ ionale din carne şi aveţi parte şi de o de