Marius Vizer a devenit un afacerist controversat în urmă cu patru ani, când pe numele său a fost deschis un dosar la Departamentul Naţional Anticorupţie. „Voi sprijini Austria la Jocurile Olimpice“, anunţă acum miliardarul căsătorit cu fosta cântăreaţă Irina, de la ASIA. Sursa: Rompres
La acea vreme, Vizer şi Ioan Lascău, fost director adjunct la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, au intrat în vizorul autorităţilor române după ce i-ar fi cerut mită unui om de afaceri 18 miliarde de lei vechi.
Învinuit de trafic de influenţă, Vizer a plecat la Viena, s-a stabilit acolo, a cerut cetăţenia austriacă şi strămutarea procesului în ţara care l-a adoptat. În aprilie 2007, Vizer a anunţat că a fost scos de sub urmărire penală de autorită- ţile judiciare austriece, care au infirmat toate informaţiile din dosarul deschis pe numele lui la DNA.
Până anul trecut, Vizer n-a avut voie să intre în România, fiind declarat persona non-grata.
Preşedinte cu scandal
Din 2007, Vizer este noul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo, după o luptă aprigă cu coreeanul Park Young-Sung. Afaceristul bihorean a vizat această funcţie încă din 2005, dar atunci a pierdut şefia FIJ în dauna asiaticului pentru numai 15 voturi. Vizer l-a acuzat atunci pe coreean că a fraudat alegerile, motivându-şi gestul prin faptul că Park Young-Sung a primit voturi de la ţări care nu aveau dreptul să participe la scrutin: Vanuatu, Papua Noua Guinee şi Insulele Solomon nu erau constituite ca federaţii naţionale.
A preluat apoi anul trecut şefia judoului mondial, după ce coreeanul Park a demisionat din cauza stresului!
„Ţara mea nu m-a ajutat“
În acest moment, Vizer spune că nu este dispus să-şi recapete cetăţenia română. „Ţara mea nu m-a ajutat cu nimic: nici când am candidat la şefia europeană la