În 2050 vom fi cu şase milioane mai puţini. Scăderea natalităţii aruncă ţara în cea mai mare criză demografică. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Ziua Mondială a Populaţiei, serbată pe 11 iulie, a găsit România în al 19-lea an de scădere demografică. Dacă în 1992 eram aproape 23 de milioane, astăzi cifrele sar puţin peste 21 de milioane. Pentru întregul interval 1990-2008, pierderea estimată se apropie de două milioane de locuitori, iar dacă nu se gândesc strategii pe termen lung, avertizează sociologii, în 2050 vom fi 15 milioane, majoritatea bătrâni.
Studiile arată că niciodată în istoria statistică a ţării perioadele de pace n-au consemnat reculuri semnificative în numărul populaţiei. Altfel spus, în lipsa războaielor, a epidemiilor ori a catastrofelor naturale, românii şi-au sporit fără excepţie numarul. Imediat după căderea comunismului însă, o situaţie unică s-a prezentat în cifre seci sociologilor: populaţia nu doar scade, ca efect al natalităţii minore sau al migraţiei externe, ci şi îmbătrâneşte.
Vestul „adoptă“ din Est
Vasile Gheţău, profesor de sociologie la Universitatea din Bucureşti şi director al Centrului de Cercetări Demografice, explică declinul populaţiei, sursele sale, dar mai ales perspectivele şi viitorul. Din biroul său de la etajul al doilea al clădirii Academiei Române, el jonglează cu cifre ce conturează o posteritate deloc îmbucură toare:
„Este dramatic. Declinul populaţiei nu e doar un fenomen care afectează fostul spaţiu comunist. Europa Occidentală a început să se confrunte cu aceeaşi problemă, deşi pentru o vreme imigraţia a acoperit realitatea. Estimăm că, în 20 de ani, statele vestice vor dezvolta planuri de atragere a populaţiei din est, de data asta nu doar ca mână de lucru, ci din pure motive demografice“. România este în context un exemplu negativ. Cei născuţi aici după 1989
