În fiecare an, zeci de mii de români pleacă la mare. Strâng bani, îşi cumpără costume noi de baie, fac rezervări la hotelurile de pe litoral, se sacrifică pentru un concediu reuşit
În fiecare an, zeci de mii de români pleacă la mare. Strâng bani, îşi cumpără costume noi de baie, fac rezervări la hotelurile de pe litoral, se sacrifică pentru un concediu reuşit alături de familie şi de prieteni. Din păcate, turiştii nu ştiu că sănătatea lor e în pericol atunci când iau decizia să se scalde în mare.
Nu numai că Marea Neagră este poluată industrial, dar niciun oraş de pe malul românesc nu are staţie de epurare. Aşa că miile de turişti înoată printre reziduurile deversate de canalizarea din Constanţa, Eforie sau Mamaia. În plus, hoteluri ca Rex, Steaua de Mare sau Riviera aruncă apa murdară din piscine direct în mare.
Lucia Varga, secretar de stat în Ministerul Mediului, a declarat pentru "Adevărul" că "lucrările de modernizare a staţiilor de epurare sunt întârziate". De fapt, o baie în Marea Neagră reprezintă o loterie din punct de vedere al sănătăţii, iar autorităţile ar trebui să avertizeze turiştii în ce ape se scaldă.
Zeci de conducte care brăzdează plajele litoralului deversează în mare mii de tone de ape menajere
Deversările de reziduuri menajere din sistemele de canalizare ale localităţilor de coastă fac din Marea Neagră românească o hazna în care ne scăldăm.
În zilele toride de vară nu ai cum să nu simţi izul pestilenţial care pune stăpânire pe multe dintre plajele litoralului românesc.
Tinzi să crezi că vine de la algele intrate în putrefacţie, dar nu este întotdeauna aşa. De multe ori, apa menajeră deversată în Marea Neagră din sistemele de canalizare ale localităţilor de coastă este purtată de curenţi către plaje.
Autorităţile cunosc situaţia şi o monitorizează, dar, până la instalarea un