Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falimentul creditului „cu buletinul“ în SUA

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 14 iulie 2008 ·

IndyMac Bancorp, una dintre cele mai mari instituţii de credit ipotecar din SUA, a intrat în faliment.

Autorităţile federale au fost nevoite să constate acest lucru după ce deponenţii au retras o sumă de aproximativ 1,3 miliarde de dolari în 12 zile, lăsând banca în criză de lichidităţi. Potrivit Bloomberg, autorităţile americane de reglementare a activităţii bancare au preluat, vineri, controlul asupra IndyMac Bancorp, urmând ca astăzi instituţia financiară să înceapă să funcţioneze sub denumirea IndyMac Federal Bank.

Pentru situaţia creată, autorităţile îl acuză pe senatorul american Charles Schumer, care a generat o „criză de lichidităţi“, după ce s-a declarat îngrijorat în privinţa băncii şi a vorbit despre posibilitatea falimentului. Banca se afla în această situaţie delicată din cauza nivelului ridicat de risc pe care îl are, deoarece aproba credite de tip A1, adică fără documente care să dovedească veniturile persoanelor împrumutate.

Este abia începutul

IndyMac este una dintre cele mai mari instituţii de credit din SUA, cu active de aproximativ 32 de miliarde de dolari. Ea continuă lista falimentelor răsunătoare: Continental Illinois National Bank & Trust Co, eşuată din 1984, şi American Savings & Asociaţia de Credite din Stockton, din 1988. „IndyMac este precursorul altor probleme care sunt pe cale să apară“, a afirmat Christopher Whalen, directorul executiv al companiei californiene de cercetare de piaţă Institutional Risk Analytics.

„Nu este suprinzător să vedem banca IndyMac în faliment. Însă trebuie să ne întrebăm ce instituţie va urma. Va fi un val de instituţii de dimensiuni medii şi mari“, a precizat analistul citat. IndyMac înregistrează pierderi de aproape 900 de milioane de dolari din cauza scăderii preţurilor caselor. Valoarea acţiunilor sale a scăzut cu 87% în 2007 şi cu 95% de la în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 20.000 de români au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare

Mediafax acum 19 minute
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a trecut de 20.500, la ora 11.45. În total, au fost exprimate peste 25.000 de voturi, dar 4.300 dintre acestea au fost prin corespondenţă. Secţiile de votare din străinătat

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Comunicat PSD: PNL Botoșani a încălcat din nou legislația electorală

Botosani News acum 24 minute
Biroul Electoral Central a stabilit că liberalii au încălcat legislația electorală prin promovarea online a candidaților la alegerile parlamentare, fără inscripționarea codului de mandatar financiar. Ieri a fost publicată Decizia Biroului Electoral

Sesizare cu privire la existenţa unor saci cu voturi nesigilitaţi. Poliţia Cluj face verificări

Ziarul Financiar acum 30 minute
Poliţiştii din Cluj fac cercetări după ce un membru al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) a sesizat faptul că în spaţiul de depozitare al buletinelor de vot s-ar afla mai mulţi saci nesigilaţi. Poliţia Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată vineri

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum o ora
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Primul weekend în care se schiază pe pârtiile din Sinaia - Pe domeniul schiabil de la 2000 de metri altitudine din Bucegi sunt deschise patru pârtii

News.ro acum o ora
Sfârşitul acestei săptămâni este primul din acest sezon în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Sâmbătă, sunt deschise patru pârtii, iar zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au urcat pentru a profita de zăpadă. Autorităţile din Sinaia au desc

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°