Enecesar ca, acum, la rece, să tragem o concluzie despre evenimentele recente petrecute în Biserică. Scorul zdrobitor de 47 la 1 în privinţa cazurile ÎPS Nicolae Corneanu şi PS Sofronie necesită câteva comentarii.

Deşi a fost acuzat de înclinaţii dictatoriale, Patriarhul Daniel a restabilit în cel mai important for bisericesc, sinodalitatea, atitudinea firească a ortodoxiei. Cine se mai pricepe la chestiunile bisericeşti ştie că sub vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist voinţa sa era respectată printr-un simulacru de democraţie. Vorba sa molcomă era, de fapt, un pumn de oţel într-o mănuşă de catifea. PF Daniel nu s-a implicat în noile alegeri, nici la Iaşi, nici la Craiova, tocmai pentru a respecta legea fundamentală a Bisericii, sinodalitatea.

Poate ar fi cazul ca şi vlădicul de la Cluj-Napoca că înţeleagă faptul că s-au dus vremurile când Biserica era condusă după bunul său plac. Prin ameninţări, gesturi haiduceşti în prag de noapte, greve sinodale şi hachiţe de moment. Un autentic prinţ al Bisericii, Mitropolitul Bartolomeu Anania avea o superioritate aristocratică asupra Patriarhului Teoctist. Venea încununat din temniţele comuniste, de pe Golgota neamului românesc. Avea operă şi multe alte calităţi pentru a-l face pe PF Teoctist un prichindel în faţa personalităţii sale covârşitoare. Iar ierarhul din inima Transilvaniei a ştiut, atât timp cât a trăit Patriarhul Teoctist, să facă absolut orice dorea în Biserică. Să devină un factotum, un baubau al sinodalilor, care mergeau pe vârfuri pentru a nu-l deranja pe cel care credea că mutase la Cluj capitala ortodoxiei româneşti. Şi a făcut toată pohta ce-a pohtit, inclusiv o mitropolie în câteva minute.

ÎPS Bartolomeu a cerut caterisirea mitropolitului Nicolae şi a episcopului Sofronie. Toţi membrii Sfântului Sinod erau convinşi că aceştia au greşit, dar modul în care a pus ierarhu