Şeful Poliţiei Locale, doi agenţi ai Gărzii Civile şi alte 14 persoane de origine română, marocană şi dominicană, din localitatea El Molar, comunitatea Madrid, au fost arestate
Şeful Poliţiei Locale, doi agenţi ai Gărzii Civile şi alte 14 persoane de origine română, marocană şi dominicană, din localitatea El Molar, comunitatea Madrid, au fost arestate pentru corupţie şi trafic de droguri. De mai bine de şase luni, Poliţia Naţională l-a pus în urmărire şi înregistrează toate convorbirile telefonice ale şefului Poliţiei Locale din El Molar, Tomas Felipe. Vineri, oamenii legii l-au reţinut. Majoritatea locuitorilor din orăşel ştiau de mai bine de patru ani că Tomas Felipe se ocupă cu afaceri ilegale.
Unul dintre agenţii arestaţi în acest caz, Francisco Yepes, lucra de zece ani în El Molar şi fusese decorat pentru activitatea depusă. Anchetatorii au refuzat să dezvăluie numele celui de-al doilea agent arestat, dar au afirmat că acesta lucra în El Molar de aproximativ un an.
Între cei 14 civili reţinuţi se află români, marocani, dominicani şi spanioli. Se pare că şeful reţelei de traficanţi este un tânăr de 28 de ani, numit Sergio. Locuitorii din oraş susţin că traficanţii vindeau marfa în curtea bisericii şi în clubul de prostituate de pe şoseaua El Mirador. Din primele cercetări rezultă că numărul persoanelor implicate în acest caz este mult mai mare. Procurorii continuă ancheta, pentru a-i identifica pe toţi membrii reţelei. Ieri dimineaţă, judecătorii din AlcobendasMadrid) au decis că, până la finalizarea cercetărilor, informaţiile nu vor fi făcute publice. Membrii Partidului Popular, câştigătorii alegerilor locale, susţin că nu ştiau ce se întâmplă în oraş şi au refuzat să facă orice fel de declaraţii. După Coslada, acesta este al doilea mare caz de corupţie şi colaborare cu mafia, în care sunt implicaţi capii Poliţiei Locale.