Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicamentele fără reţetă, în pericol de scumpire

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 18 iulie 2008 ·

Nu toţi bolnavii vor beneficia de produse mai ieftine, ci numai aceia care suferă de boli grave, cum sunt cancerul ori hepatita. Sursa: Arhiva EvZ

Ieftinirea medicamentelor din programele naţionale, cum sunt cele prescrise bolnavilor de cancer, hepatită, HIV-SIDA sau celor care au suferit un transplant, ar putea duce la scumpirea produselor care se iau fără reţetă, avertizează reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor din România.

Astfel, de scăderea preţului la medicamente, cu 5% până la 12%, nu vor beneficia toţi bolnavii, aşa cum a lăsat să se înţeleagă ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, ci numai aceia care suferă de boli grave. „Mai exact, scade preţul medicamentelor pentru cancer ori hepatită, dar ar putea creşte cel al paracetamolului, aspirinei sau ibuprofenului“, apreciază Clara Popescu, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România.

Produse trecutede pe o listă pe alta

Dezavantajaţi ar putea fi şi pacienţii care primesc tratamente cu medicamente înscrise pe lista A, unde statul suportă 90% din preţul produselor. Unele medicamente de pe această listă au trecut pe lista B, unde nivelul de compensare este de 50%. „Pacienţii nu înţeleg de ce trebuie să plătească mai mult din buzunar“, atrage atenţia farmacistul Clara Popescu.

După două zile de la lansarea noii liste de compensate şi gratuite, medicii de familie şi farmaciştii sunt bulversaţi, iar pacienţii sunt puşi pe drumuri. În condiţiile în care Ministerul Sănătăţii nu a trimis încă liste definitivate, farmaciştii şi medicii s-au înţeles între ei să nu elibereze anumite medicamente bolnavilor.

„Medicamentele prescrise până la jumătatea lunii iulie ar trebui eliberate conform vechiului sistem, însă în farmacii softurile s-au schimbat, aşa că suntem nevoiţi să eliberăm potrivit modifică rilor“, descrie farmacistul situaţ ia

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Statele UE sunt obligate să aplice mandatul de arestare emis de CPI împotriva premierului Netanyahu, spune Josep Borrell

Adevarul acum o ora
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 3 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°