Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţă de lucru în Oltenia

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 18 iulie 2008 ·

Câţiva elevi şi profesori din Bulgaria au petrecut o săptămână de vacanţă pe meleaguri olteneşti. Gazde le-au fost colegii lor de la Grupul Şcolar Construcţii Maşini nr. 2 din Craiova şi cei de la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza“ din Corabia şi parteneri în proiectul PHARE CBC, „Tinerii noştri, în stil de viaţă european“. Elevii olteni şi bulgari au pornit în caravană prin liceele din oraşele româneşti de pe malul Dunării, unde au prezentat proiectul şi le-au transmis tinerilor de vârsta lor „să luptăm împreună împotriva drogurilor şi să

adoptăm un stil de viaţă european“. Ca semn al trecerii lor prin liceele din Orşova, Turnu Severin şi Corabia, tinerii au organizat şi câte o expoziţie cu desene şi lucrări realizate de ei, toate având un mesaj antidrog. „Prin Caravana Antidrog, am încheiat acest proiect, prin care am vrut să-i ajutăm pe tineri să conştientizeze pericolele la care se expun atunci când consumă droguri şi alcool şi să-i învăţăm să-şi petreacă timpul liber într-un mod sănătos. Elevii noştri şi cei bulgari s-au împrietenit, au învăţat lucruri noi şi

şi-au perfecţionat limba engleză. La plecarea echipei din Bulgaria, toţi elevii şi profesorii au cântat şi s-au bucurat pentru succesul acestui proiect“, a explicat Cristiana Dinu, directoarea ICM 2 Craiova. Cei nouă elevi şi şase profesori de la Colegiul de Matematică şi Ştiinţă „Exarch Antim I“ din Vidin au vizitat, în scurta lor vacanţă pe meleaguri româneşti, oraşele Corabia şi Craiova şi au rămas impresionaţi de fântânile arteziene şi clădirile vechi din Cetatea Băniei. Câţiva elevi şi profesori din Bulgaria au petrecut o săptămână de vacanţă pe meleaguri olteneşti. Gazde le-au fost colegii lor de la Grupul Şcolar Construcţii Maşini nr. 2 din Craiova şi cei de la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza“ din Corabia şi parteneri în proiectul PHARE CBC, „Tinerii noştri, în stil de viaţă e

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 50 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 31 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°