Mii de oameni au stat cu gâtul întins şi cu ochii la avioanele şi paraşutiştii care au evoluat, ieri, de Ziua Aviaţiei, şi au admirat figuri precum „cravatele“ - serii de viraje periculoase, care lasă în urma avionului fumul în forma unui nod de cravată. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Aerodromul de la Clinceni a fost pistă de aterizare pentru cei mai buni piloţi de acrobaţie pe care îi are România.
Vânt puternic, paraşuta rezistă. Aşa au sperat, ieri, cei 30 de paraşutişti care au fost „aruncaţi“ din trei avioane mari, deasupra aerodromului de la Clinceni, la câţiva kilometri de Capitală. Şi asta pentru că, în plan, de Ziua Aviaţiei era programată doborârea recordului naţional la paraşutism: o coborâre în scăriţă pe verticală. Adică, zece paraşutişti, unul deasupra celuilalt, care să nu se desprindă unul de altul, formând o scară pe verticală. Din păcate, „scăriţa“ nu a rezistat vântului puternic.
Bucureştenii s-au adunat cu miile, ca la miting aerian, să vadă ce au pregătit cei de la Aeroclubul „Aurel Vlaicu“, din Bucureşti. Cele cinci ore cât au stat afară, mare parte din timp în soare, cu apă mai mult caldă, mici pe grătar şi bere, vor concura la un loc fruntaş în lista amintirilor de neuitat, mai ales pentru cei mici. De altfel, copiii au fost mulţi, cuminţi şi fascinaţi de mitul Top Gun, Lupii Aerului. Se mai auzeau, din când în când -, acoperind vocea directorului general al Aeroclubului, Constantin Voicu, şi, cu greu, zgomotul făcut de avioanele în zbor -, ţipete de încântare şi „vreau şi eu să fac aşa! Mami! Ia-mi şi mie avion!“.
Cu gâtul după loop şi „cravate“
Dacă pentru piloţii acrobaţi din Lotul Naţional de Acrobaţii al României provocarea a fost temperatura de afară, care i-a cam încins la înălţimea de zbor, pentru oamenii adunaţi la Clinceni a fost să urmărească traiectoria avioanelor care au dan