Şeful Gărzii Naţionale de Mediu a făcut analize post-factum din care reies conspiraţii Descoperirea conductelor de deversare şi raportul Comisiei Europene sunt piese ale unei
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu a făcut analize post-factum din care reies conspiraţii
Descoperirea conductelor de deversare şi raportul Comisiei Europene sunt piese ale unei conspiraţii imaginate de Gheorghe Rusu, şef al Gărzii de Mediu.
Garda Naţională de Mediu nu a acţionat pentru prevenirea deversărilor de ape menajere în mare. A reacţionat doar în urma articolelor din "Adevărul", care arătau că la Eforie Sud, ape reziduale erau deversate direct pe plajă. Rusu a reacţionat trimiţând comisari în inspecţie, nu la faţa locului, ci la o staţie de epurare modernizată.
La Eforie Sud a trimis comisari doar după ce autorităţile locale au închis conducta prin care plaja era "pângărită", astfel încât la analize apele să iasă mai curate.
În ciuda acestor strategii, Gheorghe Rusu vorbeşte despre conspiraţii împotriva litoralului şi turismului românesc: "Părerea mea este că e o chestie concertată, gândită, o campanie de subminare a turismului românesc".
Acel turism pentru care nimeni nu face nimic, dar despre care un raport al Comisiei Europene, referitor la calitatea plajelor şi a apelor de îmbăiere româneşti, arată că doar 20% dintre ele îndeplinesc standardele! În paralel, vecinii bulgari au un procent de 89,9%, iar Grecia - 99,5%.
Analize tardive
Reamintim că situaţia Staţiei de Epurare Eforie Sud, una aflată în proces de modernizare, este cea mai delicată. Dezvăluirile "Adevărul" au determinat autorităţile constănţene să reamenajeze plaja respectivă cu buldozerul şi să treacă la înlocuirea conductelor uzate care deversau la buza mării.
Comisarii lui Gheorghe Rusu au verificat, abia ulterior, situaţia la faţa locului. "Apa epurată este ame