Florian Bichir: "Una dintre regulile de bază ale jurnalismului este că, atunci când scrii despre cineva, să-l contactezi şi să-i ceri şi punctul său de vedere".
E total incorect să acuzi un om fără a-l asculta, fără a vedea care este şi opinia lui. E, la urma urmei, nu doar o regulă a jurnalismului, ci una de bun-simţ. Strămoşii noştri, latinii care au dat şi noţiunile de drept, aveau expresia „Audiatur et altera pars“, ceea ce înseamnă „să fie ascultată şi cealaltă parte“.
În primii ani postrevoluţionari, presa avea această meteahnă. Acuza, judeca, condamna. Nu era o agoră, ci o tribună a răfuielii: „Cine eşti, domnule Iliescu?“, „Ce ai făcut în ultimii cinci ani?“, „N-au mâncat salam cu soia, ca noi“ etc. În acele zile, în care gura ne era plină de democraţie, mass-media juca rolul iacobinul Robespiere: tăia capete! Nu se accepta niciun drept la replică, nicio corecţie, nicio contrazicere.
Treptat, odată cu aşezarea în matcă a apelor, presa s-a maturizat şi a intrat încet, încet în normalitate. Cu toate acestea, se poartă încă stilul justiţiar, au loc campanii de desfiinţare a unor oameni sau companii. „Şantajul şi etajul“, expresia atribuită lui Pamfil Şeicaru, funcţionează încă, din păcate. Să fim corecţi: presa a evoluat enorm, e mult înaintea societăţii româneşti, dar mai are până va atinge normalitatea.
Un caz petrecut recent merită analizat. În 2002, compania Bioprod, membră a holdingului Grivco, a cerut 8.600 de metri pătraţi pe malul lacului Băneasa, pe care dorea să plătească 9.600 de dolari pe trimestru. Evident, directorul Administraţiei Lacurilor şi Agrement Bucureşti, Virgil Cârstea, a refuzat o astfel de chirie ridicolă. De atunci şi până în prezent, un ziar apropiat holdingului - hai să- l numim „Jurnalul Naţional“ - şi-a făcut o tradiţie prin a-l încondeia pe Cârstea. I-au pus în cârcă absolut tot.
