CIORNE
Moartea, ca de obicei, incepe cu un simpozion, continua cu o vizita prezidentiala si sfirseste cu niste ceremonii cu popi, la cimitir. Guvernul trage concluziile si promite masuri. Pina una-alta, deciziile le ia Guvernul lui Dumnezeu.
CIORNE
Spectacolul televizat al Apocalipsei. Ciclic, anual, identic. O parte din ţară e lovită de ape. Aceeaşi sau alta. Celelalte, zvîntate, uneori pîrjolite de secetă, se uită la televizor. În acest an mă găsesc într-o parte de ţară care se zgîieşte la televizor. Se dau nonstop inundaţiile.
Totul a început cu un fel de simpozion. Simpozionul care anunţă moartea. Un individ în costum alb, plin de el, plesnind de importanţa spuselor pe care le dospeşte în gîtlej, se instalează la un prezidiu. În faţă, o puzderie de microfoane. Identific şi microfonul instituţiei de presă pe care o conduc. Bărbatul în costum alb ţine invariabil mîna stîngă în buzunarul pantalonilor, de parcă ar avea acolo un piţigoi viu ce ar putea să zboare. Mimica prezintă, în zugrăveală veche, un plictis suveran. Am hotărît, zice el, cod roşu. Nu Dumnezeu, nu Iisus Hristos, ci el. Ridică sprînceană de fante obosit de succese şi mătură cu o privire de expert populaţia jurnalistică preponderent feminină. Apoi pleacă. Acest funcţionar negru în costum alb e, înţeleg, un fel de director de ploi şi administrator meteorologic de dezastre. Cu genul acesta de simpozion încep, anual, nenorocirile.
Altă imagine, a doua zi. Pe o uliţă, în nordul bucovinean, vorbeşte ministrul de Interne, sosit la faţa locului pentru a analiza, pentru a lua măsuri. După-amiază, zice el, vor sosi primele camioane cu apă minerală şi alimente. Dar dacă unora li s-a făcut foame sau sete de dimineaţă? Ministrul de Mediu e, aflăm, în aer. Numără, din elicopter, ţăranii refugiaţi pe acoperişuri. Siretul, Prutul, Tisa s-au umflat ca nişte cal
