„Orice om are dreptul la a doua şansă“. Asta crede Theodor Stolojan despre iminenta candidatură a Monei Muscă în alegerile parlamentare.

Auzindu-l, mi-au venit în minte două fraze scrise de maiorul de Securitate care a recrutat-o pe dna Muscă, fără a întâmpina nicio rezistenţă din partea ei, pe vremea când era asistent la Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara, unde preda limba română studenţilor străini:

„Exprimându-mi dorinţa de a discuta cu ea problema legată de studenţii străini (greci) din grupa sa, mi-a răspuns că nu este surprinsă de acest lucru şi chiar se aştepta să fie căutată în vederea unei discuţii“.

„I-am propus colaborarea cu organele noastre în mod organizat şi conspirat. A acceptat fără rezerve acest lucru (...), nu a ezitat la semnarea angajamentului şi l-a dat pe loc. (...) S-a angajat să ne furnizeze note scrise, semnate cu numele conspirativ «Dana»“.

Ar mai fi de spus că recrutarea s-a produs la doar o săptămână după prima discuţie cu ofiţerul, în locuinţa pe care o împărţea cu părinţii.

Cele două fraze demonstrează un singur lucru: Mona Muscă nu a avut nicio reţinere să servească un aparat represiv, care trimitea oameni la o moarte sigură şi violentă, doar pentru delictul de a nu împărtăşi valorile comunismului.

„A doua şansă“ despre care vorbea Stolojan se acordă unui om care a greşit, care recunoaşte că a greşit şi vrea să demonstreze că este capabil să nu mai greşească. Până la a cere clemenţă, Mona Muscă trebuie să îndeplinească prima condiţie. Până acum nu a apărut niciun semn că ar fi dispusă să-şi asume trecutul. Dimpotrivă. Ipocrizia ei a atins cote nebănuite: ba că şi-a făcut doar datoria de cadru didactic, ba că a vrut să-i protejeze pe studenţi de colegii lor terorişti, ba că n-a ştiut că informaţiile furnizate de ea ar putea fi folosite împotri