Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Să pleci din România nu este o laşitate”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 31 iulie 2008 ·

Geta Olăroiu a decis să rămână în Portugalia după ce a primit o bursă de doctorat pentru trei ani. Sprijinită de soţul ei, care a urmat-o peste hotare, tânăra a luptat pentru visul de a studia în străinătate şi acum în sfătuieşte pe toţi cei care împărtăşesc acest vis să nu le fie frică şi să încerce. Aceasta a mai declarat că şi-ar dori o carieră peste hotare, deoarece şansele de reuşită sunt mult mai mari. Întrebată care este părerea ei despre români, aceasta a declarat că îi consideră “bine pregătiţi, muncitori şi am încredere deplină în puterea, isteţimea şi iscusinţa lor de a reuşi. Nicio ţară şi niciun popor nu e mai presus decât altul, nu sunt egali, ci sunt diferiţi. Iubesc România cu bune şi cu rele. Aştia suntem. Este loc şi de mai bine, doar că trebuie să fim uniţi”.

Evenimentul Zilei: Când ai plecat în Portugalia şi de ce ai ales această destinaţie pentru a emigra?

Geta Olăroiu: Am plecat din România deoarece am dorit foarte mult să-mi continui studiile şi datorită faptului că am vrut să fac acest lucru peste hotare. Am aplicat la diferite oferte de burse pentru doctorat.

Am obţinut o bursă de doctorat în Portugalia, pentru o perioadă de trei ani. Astfel, eu şi sotul meu am plecat să ne stabilim în Portugalia, în noiembrie 2007. În România eram Reprezentant Medical, o slujbă bine plătită, dar vreau să menţionez că nu era ceea ce doream şi activam doar că nu am găsit ceea ce căutam, adică un doctorat fără relaţii şi la care chiar să faci ceva cercetare.

Vreau să precizez că am plecat din ţară după ce am încercat tot ce a fost posibil să pot să-mi urmez visul. Ca să îmi îndeplinesc visul în ţară ar fi trebuit să mă degradez şi să fac compromisuri prea mari.

Cum a decurs plecarea ta?

Totul a fost organizat. Am ştiut ceea ce va urma, dar sigur că au existat emoţii şi un pic de nesiguranţă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°