Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţionarii „Proprietatea“: încă un an de aşteptare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 august 2008 ·

Paşii pentru listarea pe Bursă a companiei-gigant sunt mici şi lenţi: administratorul va fi selectat abia la finele anului. Sursa: Codrin Prisecaru

Românii care au fost deposedaţi abuziv de regimul comunist şi care aşteaptă ca statul să le returneze valoarea proprietăţilor mai au de aşteptat aproximativ un an până să primească mult visatele acţiuni. Fondul Proprietatea, soluţia găsită de autorităţi la sfârşitul anului 2005, va fi listat, în cel mai bun caz, în prima jumătate a anului viitor, potrivit conducerii actuale. Însă istoria ultimilor ani a arătat că toate termenele de listare anunţate până acum au fost mereu amânate.

Următorul pas important pe care actuala conducere îl pregăteşte este selectarea administratorului care va avea rolul important să gestioneze activele Fondului, compuse din participaţii la 88 de companii şi lichidităţi, în valoare de circa 4 miliarde de euro.

Administrator în decembrie

Dana Lulache, directorul general al Fondului Proprietatea, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că administratorul societăţii va fi selectat în noiembrie sau decembrie, prin licitaţie sau dialog competitiv. Până în acest moment însă, caietul de sarcini nu a fost încă elaborat. Documentul care va creiona portretul viitorului manager al Fondului va fi gata în cursul acestei luni, după care va fi aprobat de guvern, iar firmele interesate care vor respecta cerinţele îşi vor putea depune ofertele, a precizat reprezentantul Fondului. 28 de companii, printre care multe nume grele, au depus, până vinerea trecută, scrisori de intenţie privind administrarea Fondului Proprietatea.

Statul, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, este acţionarul majoritar al Fondului. Acţionarii persoane fizice sunt în număr de 1.891 şi deţin împreună 19,5% din acţiuni.

Foştii proprietari mai au o soluţie în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 18 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 18 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 44 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 18 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°