Mesajul a fost trimis. Multumesc!

N-au avut loc de Neagoe şi Surdu

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 6 august 2008 ·

Spadacio şi Julio Cesar au fost propuşi Stelei în vară, dar finanţatorul roş-albaştrilor s-a opus: "I-am luat pe Neagoe şi pe Claudiu Ionescu, mai este şi Surdu"

Roş-albaştrii i-au scăpat în această vară printre degete pe Julio Cesar şi Juliano Spadacio, care au ajuns în cele din urmă la rivala Rapid. Diverşi impresari le-au propus celor de la Steaua mai mulţi fotbalişti, printre care se aflau şi cei doi mijlocaşi ai Rapidului.

În acel moment, finanţatorul roş-albaştrilor, Gigi Becali, nu a dorit să mai cumpere nici un mijlocaş străin, pentru că în lot erau deja prea mulţi fotbalişti care puteau evolua în linia mediană, printre care Romeo Surdu, Robert Neagoe şi Claudiu Ionescu, ultimii doi fiind achiziţionaţi în această vară.

Impresarii celor doi au fost refuzaţi de Becali. "Nu mai vreau să iau pe nimeni, pentru că am luat ce e mai bun din ţară. I-am luat pe Neagoe şi pe Ionescu, iar în partea stîngă mai poate evolua şi Surdu", le-a spus Becali acestora. Pînă la urmă, nici unul dintre cei trei pomeniţi de Becali nu a prins nici măcar un minut pentru Steaua în debutul sezonului. Claudiu Ionescu a fost trimis înapoi la Buzău, iar Surdu şi Neagoe nu au prins în cele două etape scurse nici măcar banca de rezerve!

169 de minute a evoluat Julian Spadacio pentru Rapid, marcînd 3 goluri în primele două etape

165 de minute a evoluat Julio Cesar în tricoul vişiniu, marcînd un gol

Lucescu: "Cesar nu m-a convins"

Mircea Lucescu a vorbit la Fanatik Show despre noile achiziţii ale Rapidului: "Nu ştiu cît de valoros este Julio Cesar. Dacă era aşa bun, nu-l lăsau cei de la AEK să plece gratis. Poate că acum trece printr-o perioadă mai bună, mai ales din punct de vedere psihic, însă eu zic să lăsăm timpul să decidă. Este valabil şi pentru Juliano Spadacio", a spus antrenorul lui Sahtior Doneţk.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 27 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 54 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 29 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 32 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°