Un fruct care creşte din abundenţă şi la noi
Românii, ca aproape toate popoarele de pe planetă, sînt mari amatori de pepene roşu, un fruct cultivat pe suprafeţe întinse în anumite zone ale ţării şi consumat în cantităţi apreciabile pe tot parcursul verii şi o bună bucată din toamnă.
Un fruct care creşte din abundenţă şi la noi
Românii, ca aproape toate popoarele de pe planetă, sînt mari amatori de pepene roşu, un fruct cultivat pe suprafeţe întinse în anumite zone ale ţării şi consumat în cantităţi apreciabile pe tot parcursul verii şi o bună bucată din toamnă. Un cunoscut explorator al Africii, David Livingstone, îl găsea abundînt în zona deşertului Kalahari, de unde se pare că îşi trage originea. Denumit de aborigeni pepene tsamma, creştea aici în sălbăticie, un singur vrej ajungînd să poarte cam o sută de fructe, e adevărat, de dimensiuni mai mici decît cele cunoscute azi în piaţă.
De ce “watermelon”?O coajă subţire, dar rezistentă, de culoare verde compact sau vărgat, şi o cantitate impresionantă de miez zemos, dulce, cel mai adesea colorat în roşu, roz sau galben, mai rar în portocaliu. Englezii îi spun watermelon tocmai pentru că în Africa, unde se pare că îi sînt originile, acest fruct era o importantă sursă de apă în dieta indigenilor. Nu ştim cu exactitate de cînd a început omul să cultive pepeni, dar doi mari egiptologi, Zohary şi Hopf, au confirmat culturile de pe valea Nilului cam cu două milenii înainte de Hristos.
Puţini ştiu că numeroase seminţe de pepene au fost găsite şi în mormîntul lui Tutankhamon. Cam din secolul al X-lea, pepenele era deja cultivat în China (care este astăzi, de altfel, cea mai mare producătoare de pe glob), iar din secolul al XIII-lea a fost adus în Europa, o dată cu invazia maurilor. Cuvîntul watermelon a intrat în English Dictionary în 1615.
Povestea america