Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înot printre peşti şi căluţi de mare

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 august 2008 · ·

Amatorii de experienţe noi pot face scufundări până la 11-12 metri. Sursa: Vlad StănescuSursa: Vlad Stănescu

1 /.

Turiştii care vor să-şi petreacă ziua făcând şi altceva decât plajă şi baie în mare pot încerca o partidă de scufundări de agrement la Centrul „Callatis Club Nautic“, din Jupiter.

Un microb de care nu scapi uşor

Flavius are 14 ani şi, ieri, a făcut scuba diving pentru a treia oară. Prima dată, a venit din curiozitate şi s-a întors a doua zi pentru că i-a plăcut. Nu i-a fost frică de adâncime şi nici de echipamentul greu pe care îl poartă. „Acum am învăţat cum să-mi egalez presiunea în urechi“, spune fericit copilul, care explică cum face acest lucru. „Te ţii de nas şi sufli cât poţi până se aude un pâs în ureche. Faci această manevră de câte ori simţi că ţi se înfundă urechile“, spune băiatul, care a reuşit să coboare până la cinci metri şi să se joace cu un căluţ de mare. Scafandrii susţin că oamenii le păşesc pragul clubului din curiozitate, apoi revin din pasiune. „Au prins acel ceva care le place. La început vor să vadă cum e, pe urmă mai vin o dată pentru că le-a plăcut şi după aceea se întorc cu echipamentul lor. E un microb de care nu scapi uşor“, susţine Roland, instructor de scufundări.

Treptat, până la 11-12 metri

Pentru început, fiecare iubitor de scuba diving este supus unui examen medical, care stabileşte dacă acesta este apt pentru scufundările la mare adâncime. Completarea fişei medicale vizează să depisteze, în primul rând, eventualele problemele cu inima, dar şi cu plămânii, ochii sau urechile. După ce doritorul de scufundări este declarat apt, urmează „abecedarul“. Se începe cu o fizică a scufundării, în care se explică ce anume are voie şi nu are voie cursantul să facă“. Scufundările au loc mai întâi în micul golf special amenajat în faţa centrului, unde turiştii sunt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 55 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°