Când am discutat pentru suplimentul sportiv al „Evenimentului zilei“ păreai optimistă, dar, în acelaşi timp, şi rezervată în privinţa şanselor tale de a obţine chiar titlul olimpic.

Spuneai că este o japoneză, Ryoko Tani, dublă campioană olimpică şi de şapte ori campioană mondială, care este greu de depăşit. Pomenind-o, vocea a început să ţi se stingă şi să te gândeşti că victoria asupra ei reprezintă mai mult un vis decât o certitudine. Pur şi simplu, îţi doreai o medalie, oricare ar fi ea, şi voiai să te lupţi cu japoneza în finală, ca să ai, poate, argintul.

Mai povesteai că, înainte de a ajunge Marius Vizer preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, arbitrii te-au „furat“ de nenumărate ori şi că, la Beijing, ar trebui să fie mai atenţi.

La două săptămâni distanţă de deschiderea Jocurilor Olimpice, lucrai la partea psihică, fiindcă te copleşeau finalurile de meciuri. Ziceai că, din pricina emoţiilor mari de pe tatami, făceai greşeli pe fondul lipsei de concentrare, că ai nevoie de mai multă rezistenţă fizică şi că ai mai acuzat unele probleme la umăr. Ţi-era frică să nu te apuce durerile în timpul meciurilor.

De data asta, le-ai scos judoul din cap adversarelor tale, Alina! Ai mers şnur, din optimi până în finală, ai depăşit-o şi pe acea judoka japoneză de care ţi-a fost teamă. Până la urmă, Ryoko Tani n-a arătat a fi atât de bună pe cât s-a comentat, deşi era dublă campioană olimpică. Aurul obţinut de tine este cu atât mai valoros cu cât a fost obţinut după ce ai detronat chiar o reprezentantă a ţării care a inventat judoul modern.

Citiţi şi:

Alina Dumitru: „Doamne, Dumnezeule, aur!“

Cea mai lungă zi din viaţa campioanei