Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai lungă zi din viaţa campioanei

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 10 august 2008 ·

EVZ a fost alături de Alina Dumitru la toate încleştările de ieri. Sursa: Reuters

Ziua cea mai lungă din cariera Alinei Dumitru s-a terminat târziu, în braţele colegilor, a jurnaliştilor, a tuturor românilor care s-au nimerit pe holurile University Of Science and Tehnology Gymnasium din Beijing. La Bucureşti era după-amiază, însă în China trecuseră ore grele, în care campioana, care s-a lovit de două ori, a strâns din dinţi, a învins-o pe cea pe care nimeni nu credea că o mai poate învinge cineva, nipona Ryoko.

Şi a „distrus-o“ cu un ippon în finală pe cubaneza Bermoy. Chiar a distrus-o, aşa a scris şi site-ul BBC. Finala a durat doar un minut şi douăzeci de secunde. EVZ vă spune ce s-a întâmplat până atunci.

Ungaria - România, acum şi la judo

Alina Dumitru, cvintuplă campioană europeană, e în chimono alb. Ca la Atena. Atunci a fost la câteva secunde de o medalie. „Atunci, am plâns mult în zilele care au urmat“, mărturiseşte acum, după patru ani, într-un Beijing clocotitor şi nebun. Într-o sală plină din China doar patru lupte stau între ea şi aur. Primul adversar: Eva Csernoviczki, o unguroaică frumoasă care n-a impresionat decât prin lovitura de K1 pe care i-a dat Alinei în ureche. Involuntar. „Piţi“, cum îi spun prietenii, pentru că femeia de 158 de centimetri vorbeşte piţigăiat, n-a pus la suflet. A câştigat în cele cinci minute regulamentare, a trecut repede prin zona mixtă, grăbită şi obosită: „M-a lovit, dar nu contează, am învins“. Antrenorul Bercean a vorbit cu câteva cuvinte mai mult: „Următoarea adversară, Kim, e tare, dar Alina a învins-o mai mereu“.

MOMENT DE CUMPĂNĂ

Accidentarea care dă aripi

Kim e din Coreea de Sud şi e vicecampioană a Asiei, continentul unde judoul nu e un sport oarecare. Kim are codiţele lipite de cap, cu cleme mici, galbene. Ale româncei sunt ro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum o ora
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 3 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°