Potrivit Legii pentru o alimentaţie sănătoasă, intrată în vigoare la data de 2 iulie, alimentele considerate ca nesănătoase pentru copii vor putea fi cumpărate de la chioşcurile din imediata apropiere a şcolilor. Deşi Ministerul Sănătăţii a întocmit, conform cu recomandările nutriţioniştilor, o listă cu alimentele nerecomandate în incinta unităţilor de educaţie, secretarul de stat în MSP Mircea Mănuc a spus că nimic nu îi împiedică pe comercianţi să vândă produsele nerecomandate "la cinci metri de unitatea de învăţământ". Prin actul normativ emis de Ministerul Sănătăţii se interzice distribuirea şi comercializarea produselor alimentare cu conţinut de calorii mai mare de 300Kcal/unitatea de vânzare, alimente cu conţinut de zahăr de peste 15g/100g produs, cu conţinut de grăsimi de peste 20g/100g produs, din care grăsimi saturate peste 5g/100g produs şi acizi graşi trans peste 1g/100g produs şi cu conţinut de sare de peste 1,5 g/100g produs.
Dintre produsele interzise în unităţile de educaţie amintim: prăjituri, bomboane, acadele, hamburgeri, pizza, produse tip patiserie, cartofi prăjiţi, alte alimente preparate prin prăjire, maioneze, mezeluri grase, chips-uri, biscuiţi săraţi, covrigei, sticks-uri sărate, snacks-uri, alune sărate, seminţe sărate şi alte produse similare, alimente vrac, sandvişuri neambalate. De asemenea sunt oprite de la comercializarea în şcoli produsele alimentare neambalate, excepţie făcând citricele. Măsurile Ministerului Sănătăţii au ca scop combaterea obezităţii şi o nutriţie sănătoasă, însă preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară - Romalimenta, Sorin Minea, a spus că Lista alimentelor nerecomandate în unităţile de învăţământ este inaplicabilă, pentru că ideea de bază este greşită, apreciind că aceasta ar trebui îmbunătăţită astfel încât şcolile să aibă bufete cu alimente recomandate şi ore de educaţie în ca