Mai mult de un sfert dintre studentii romani considera ca in tara noastra se traia mai bine inainte de 1989.
Criteriile pe baza carora studentii si-au exprimat simpatia pentru Romania comunista sunt performanta sistemului educational si nivelul de trai.
In plus, o treime dintre studenti ar prefera instaurarea unui regim autoritar daca acesta ar asigura cresterea nivelului de trai al populatiei si doar 24% dintre studenti nu ar aproba, sub nicio forma, o dictatura, arata un studiu realizat de Agentia pentru Strategii Guvernamentale, dat publicitatii miercuri.
Potrivit sociologilor, aceasta categorie de studenti este ignoranta, nu deosebeste regimul autoritar de cel democratic si este nemultumita de societatea actuala.
Mihaela Miroiu, sociolog citat miercuri in editia electronica a cotidianului Ziua, considera ca ignoranta este motivul principal pentru care un procent atat de mare dintre studenti considera ca era mai bine inainte de 1989.
"Sa crezi ca era mai bine inainte de Revolutie si sa preferi instaurarea unui regim totalitar este o prostie. Acesti tineri si parintii lor nu au trait traumele din anii '50 despre care s-a vorbit la televizor si nu cunosc situatia studentilor din ultimile doua decenii comuniste, in care numai opt la suta din populatia activa facea facultatea si avea obligatii pe care tinerii din ziua de azi nici nu si le imagineaza.
Ei habar nu au ca asa-zisul loc de munca asigurat de stat era, de fapt, domiciliu fortat la tara si ca sistemul nu incuraja decat lipsa de competitivitate. Probabil si parintii acestor tineri nu erau deranjati de faptul ca si lenesul, si harnicul primeau acelasi salariu", a comentat prof. dr. univ. Mihaela Miroiu.
Alti sociologi sunt de parere ca imaginea distorsionata a comunismului pe care o au tinerii vine de la familie si este putin pr