Aş vrea să am 10 euro pentru fiecare cetăţean al fostei Iugoslavii pe care l-am auzit spunînd că Occidentul a rupt ţara aceea în bucăţi pentru că era prea mare şi prea puternică - m-aş putea face rentieră. Matjaz. Prietena mea Una, care-i croată din mamă sîrboaică şi tată croat, iar acum îşi face un doctorat la Londra, după ce au acceptat-o la Queen Mary University fiindcă au crezut iniţial că Zagrebul e în UE, era convinsă pînă de curînd că numai sîrbii şi bosniacii (sau, excepţional, concetăţeana ei, Dubravka Ugresic, pe care naţionaliştii au forţat-o la exil în Olanda) pot manifesta atare nostalgice puncte de vedere. Dar Matjaz Pikalo e sloven - scriitor şi performer în Pupilija, Papa Pupilo and the Pupilceks, o capodoperă de inteligenţă reconstituind un spectacol-cult din Ljubljana anului 1969 (reconstrucţia îi aparţine unuia dintre cei doi guru ai scenei independente a artei slovene, Emil Hrvatin; Emil e croat la origine şi recent şi-a schimbat numele în Janez Jansa, acelaşi cu cel al prim-ministrului sloven, ca parte a unui proiect artistic, rezultatul fiind o derută comunicaţională printre necunoscători). Iar Matjaz, cu tricoul lui cu însemnele Iugoslaviei, trage de el furios: "Uite, asta e tot ce a mai rămas din patria noastră". Cetăţean, acum, al unui stat cu două milioane de locuitori, ieşit pentru prima dată în istorie pe faţa Europei în 1991, Matjaz s-a văzut subiectul şi obiectul unei aprinse dezbateri despre cenzură, cînd un poliţist local l-a dat în judecată pentru că îi folosise, într-un roman, porecla, iar în primă instanţă a şi cîştigat. Pikalo a scăpat, mai tîrziu, de plata a 11.000 de euro, cît cerea păgubitul imaginar, şi a căpătat, în schimb, melancolia după lumea ordonată inventată de Tito.

Mimo. Îmi spune din prima că e iugoslav. Are paşaport danez şi face parte dintr-o companie artistică, Signa, fondată la Copenhaga de o suedeză şi