Foştii directori ai Aeroportului Bucureşti-Băneasa vor ajunge în faţa instanţei, la capătul unei anchete care a durat mai bine de trei ani şi a vizat un schimb de terenuri între aeroport şi avocatul bucureştean Iulian Năstase. Sursa: Mediafax
Potrivit rechizitoriului procurorilor anticorupţie, Sorinel Ciobanu (fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportului), Mihaela Iacob (fost şef al Serviciului Juridic), Florin Fulger (director tehnic), Antoanela Ţone (fost director economic) şi Luiza Bulat (lucrător la Serviciul Contractări) vor fi judecaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
Concret, în decembrie 2004, în preajma alegerilor generale, cei cinci au semnat un contract prin care Năstase (trimis şi el în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu) primea un teren de peste 23.000 de metri pătraţi, în intravilanul municipiului Bucureşti, în zona comercială Băneasa, în schimbul unui teren de 25.000 de metri pătraţi, în localitatea ilfoveană Voluntari.
Pe lângă faptul că avocatul nu era proprietarul terenului din Voluntari, reprezentanţii aeroportului nici nu i-au impus acestuia să plătească diferenţa dintre valoarea celor două terenuri, care se ridică - potrivit estimărilor anchetatorilor - la peste 4,2 milioane de euro.
În această cauză a fost anchetat, la începutul lui 2005, şi fostul ministru PSD al transporturilor Miron Mitrea, care a primit însă „neînceperea urmăririi penale“ după două runde de audieri.
Procurorii l-au suspectat pe Mitrea că ar fi avizat personal schimbul de terenuri, după ce au pus mâna pe un document pe care Sorin Stoicescu, fostul şef al Direcţiei Aviaţiei Civile din Ministerul Transporturilor, notase: „Domnul M (ministrul Mitrea, potrivit lui Stoicescu) a fost de acord cu acest mod de soluţionare, rog d