Sărbătorile religioase scot tot mai mulţi credincioşi din case,care se înghesuie cu zecile de mii în biserici, ca la evenimentele sportive În vest credincioşii ortodocşi şi cei
Sărbătorile religioase scot tot mai mulţi credincioşi din case,care se înghesuie cu zecile de mii în biserici, ca la evenimentele sportive
În vest credincioşii ortodocşi şi cei catolici participă la procesiuni religioase similare, care reproduc drumul lui Iisus către Golgota.
Mii de credincioşi merg la procesiunea Drumul Crucii, închinată Sfintei Maria la cel mai vechi lăcaş din ţară cu activitate monahală neîntreruptă, situat în judeţul Arad.
Credinţa le dă putere
Mănăstirea Hodoş-Bodrog se transformă, de Sfânta Maria, într-un stadion al lui Dumnezeu. Sărbătoarea Maicii Domnului atrage credincioşi din Ungaria. Din localităţile Nagylak şi Micherechi, au sosit la Bodrog 20 de ortodocşi. "Venim în fiecare an la Bodrog. E foarte frumos aici. Stăm toată noaptea.
Maica Domnului merită orice sacrificiu", a spus Eva Kovacs. Alţii vin pe jos de la distanţe îndepărtate sau cu autobuze şi nu dorm pentru a participa la slujbele de noapte. "Am venit de la Satu Mare, de la 3 dimineaţa. Credinţa ne întăreşte. Mergem pe Drumul Crucii să ne ierte Dumnezeu păcatele", ne-a declarat Maria Gabor.
Procesiune ca la Ierusalim
Momentul culminant al procesiunii Drumul Crucii de la Hodoş este pelerinajul creştin ortodox organizat după modelul celui de la Ierusalim, pe o distanţă de trei kilometri, traseu cu popasuri la fiecare dintre cele 14 cruci amplasate de o parte şi de alta a drumului. Se reface, astfel, itinerariul celor 14 puncte ale calvarului Mântuitorului pe drumul spre Golgota.
Creştinii cred legenda mănăstirii
Lăcaşul Hodoş-Bodrog este vechi de aproape o mie de ani. Legenda spune că aici un taur pe nume Hodoş, a descoperit o icoană făcătoa