ATRACŢIE. Autorităţile italiene speră că farmecul gladiatorilor, reînviat după reţeta Disneyland, va revitaliza turismul în Cetatea Eternă. Sursa: AFP Photo
Anul în curs este văzut ca „un an negru“ pentru turismul din Roma, care a scăzut vara aceasta cu 5%. Principalii vinovaţi sunt, potrivit celor implicaţi în industria turismului, criza creditelor ipotecare şi întărirea monedei europene, care au limitat numărul vizitatorilor din afara Europei. Aşa că soluţia găsită de primărie este deschiderea unui parc de distracţii, a cărui temă va fi viaţa în Roma Antică, animat de personaje precum Iulius Cezar şi zeci de gladiatori, relatează AFP.
„Modelul nostru este Disneyland din Paris“, a declarat Mauro Cutrufo, viceprimarul Romei, anunţând proiectul gigant, ce se va întinde pe aproape 500 de hectare şi va necesita o investiţ ie de 800 de milioane de euro. Obiectivul este de a crea „un parc de distracţii pentru familii“, care să fie potrivit şi pentru copiii de 3 sau 4 ani. Autorităţile speră ca, în acest fel, părinţii să îngroaşe rândurile turiştilor cu încă trei milioane de vizitatori anual.
„Piraţii din Caraibe“ ai Parcului Disneyland din Paris vor fi înlocuiţi de „piraţii din Colosseum“, autorităţile mizând pe atracţia pe care gladiatorii o exercită asupra publicului, fapt dovedit şi de succesul pe care aceştia l-au avut la Hollywood. Celebra arenă de lupte va fi reconstituită la o scară mai mică, pentru ca turiştii să poată admira lupte între gladiatori sau cu animale sălbatice, toate sub privirea Împăratului. Distracţiile cu temă istorică şi educa- ţională vor include şi reproducerea unor scene din viaţa cetăţenilor obişnuiţi din Roma de acum 2.000 de ani, dar şi momente legendare, precum asasinarea lui Cezar sau războiul civil care a urmat după aceea.
„Nu vrem să fim americanizaţi“
Nu toată lumea este mu