Este bine să faceţi mişcare regulat, ca să protejaţi inima de boli, şi să râdeţi, ca să o relaxaţi. Sursa: Reuters
Câte nu s-au spus şi scris despre inimă? Aflaţi şi alte detalii interesante despre unul dintre cei mai importanţi muşchi din organism, nu mai mare de mărimea unui pumn. Sexul regulat şi râsul în hohote îi fac bine, la fel şi animalele de casă ori caii.
1. Inima prea mare implică boli cardiace
Unii oameni au inimi de dimensiuni foarte mari. Nu înseamnă că sunt mai afectuoşi, ci că sunt predispuşi bolilor cardiace. O afecţiune întâlnită la aceste persoane este cardiomiopatia dilatată (camerele inimii se întind şi se lărgesc). Pentru că inima cere o cantitate mare de sânge, celelalte organe sunt deprivate, iar organismul are de suferit. Netratată, această afecţiune duce la atac de cord.
2. Femeile nu scapă de bolile cardiovasculare
Se spune că femeile sunt mai protejate de bolile cardiovasculare datorită hormonilor estrogeni. Realitatea demonstrează însă că ele nu sunt ferite de acestea. Bolile cardiace omoară, anual, milioane de femei din întreaga lume. Femeile experimentează, în schimb, simptome oarecum diferite de ale bărbaţilor. Dacă în cazul persoanelor de sex masculin durerile în piept sunt puternice, la femei se manifestă prin probleme de respiraţie, presiune în inimă, greaţă, dureri de spate şi de maxilar.
3. Celulele embrionare, terapia viitorului
Câţi dintre oameni nu şi-ar dori o inimă nouă atunci când au avut de suferit în urma unei relaţii?! Ei bine, inima cu greu poate fi înlocuită, însă terapiile moderne permit reparaţii capitale. Mai nou, oamenii de ştiinţă încearcă să dezvolte terapiile pe bază de celule embrionare care pot vindeca „defectele“ muşchiului inimii.
4. Animalele, detectoare de stres
E deja recunoscut că animalele