"Revolutionar" nu este tocmai atributul asociat in genere cu persoana lui Emil Constantinescu. In calitate de presedinte, s-a lasat intimidat de trupele "revolutionarilor" iliescieni, aparuti ca ciupercile dupa decembrie 1989 si determinati sa perpetueze valabilitatea si privilegiile mult ravnitelor certificate. Pe parcursul mineriadei din 1999, rolul sau a fost unul preponderent pasiv – de evitare, laolalta cu celelalte institutii ale statului, a colapsului total al tarii.
In prezent insa, acest Don Quijote mancat de molii incepe sa aduca din ce in ce mai mult a haiduc, declasandu-l pana si pe Miron Cozma. De ceva vreme actioneaza in spiritul neglorioasei traditii balcanice de a ramane in fruntea unor miscari odinioara progresiste chiar si atunci cand acestea au degenerat intr-un club de oameni exasperati, stimulati de regula doar de abjecte obiective materiale. Cel mai relevant, dar si dramatic exemplu in acest sens il reprezinta "Organizatia Revolutionara Interna Macedoneana" – miscare ce cautase, initial, sa cladeasca un stat progresist chiar in inima butoiului de pulbere al Balcanilor de Sud, dar care a degenerat in decursul unei singure generatii intr-o banda de contrabandisti si asasini mercenari.
Din fericire, Emil este prea slab pentru a lua in calcul fie si un asemenea rol grotesc. Ramane prototipul subalternului apt a servi un sir lung de stapani total diferiti in speranta ca demersul ii va aduce un statut impozant si fel de fel de privilegii. Zoe Petre, fire mai nepregetatoare, pare mai degraba capabila sa duca orice fel de lupta – piratereasca sau nu – impotriva celor care i se interpun in cale.
Mai nou, Emil a decis ca a sosit vremea confruntarii cu UE, declarand ca eurocratii au luat-o complet razna, avand in vedere ca si-au dorit mentinerea lui Daniel Morar in fruntea DNA. Anterior, Tudor Chiuariu enuntase acelasi r
