Să dăm de-o parte diferenţa de substanţă din relaţia fiecăruia dintre ei cu Securitatea şi să ne concentrăm asupra destinului politic al celor doi: amândoi au primit de la CNSAS verdict de poliţie politică şi amândoi l-au contestat. În cazul Monei Muscă, justiţia s-a grăbit să valideze sentinţa CNSAS, în timp ce, în cazul lui Dan Voiculescu, aceeaşi justiţie a acceptat toate excepţiile invocate de avocatul său şi ezită să se pronunţe de doi ani. Rezultat final: Mona Muscă s-a retras din politică, iar Dan Voiculescu a rămas, fiind un partener de nădejde al PNL şi al PSD deopotrivă. Mai mult, după ce a exclus-o din partid pe Mona Muscă, liberalii nu au mai exclus pe nimeni deşi mai aveau parlamentari cu colaborări dovedite. Evident, a fost vorba de o vendetă politică generată de alăturarea ei grupului Stoica-Stolojan, care a creat ulterior PLD. Morala acestei istorii este că, dacă ai un trecut îndoielnic şi vrei să faci politică, este mai bine să nu-i superi pe domnii Tăriceanu, Iliescu şi Năstase, căci România este ţara standardelor duble, în care numai unii plătesc pentru greşelile din trecut, iar alţii, poate mult mai vinovaţi, le râd în nas. Aşa se face că astăzi, iniţiativa PDL Neamţ de a-i propune Monei Muscă să candideze într-unul dintre colegiile sale uninominale este înfierată la televizor de PSD-işti şi PC-işti, în frunte cu nimeni altul decât Sergiu Andon, avocatul şi subordonatul politic al lui Dan Voiculescu.

În ciuda aparenţelor, mica demonstraţie de mai sus nu este o pledoarie pentru revenirea doamnei Muscă în politică. O reputaţie compromisă rămâne compromisă şi nu poate fi reabilitată de scuza mizeriei morale care domină viaţa publică decât cu riscul de a te asocia acestei mizerii. Nici un partid care se respectă nu-şi poate permite această atitudine, mai ales în campania electorală şi mai ales când cere sprijinul societăţii civ